LUCIAN BUTE cere despăgubiri de milioane de dolari. PROCES cu firma care i-a cauzat DOPAJUL

LUCIAN BUTE cere despăgubiri de milioane de dolari. PROCES cu firma care i-a cauzat DOPAJUL
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pugilistul gălăţean Lucian Bute şi Eleider Alvarez, adversarul lui din 24 februarie, sunt sub supravegherea Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA). Conform presei canadiene, cei doi vor fi supuşi testelor antidoping atât înaintea confruntării de la Quebec City, cât şi după aceasta.

Niciunul dintre cei doi boxeri nu a fost testat recent, deşi mai este doar o lună până la evenimentul care marchează revenirea lui Bute, după ce a fost învins anul trecut de Badou Jack, meci la finalul căruia a fost acuzat de dopaj.

”Am făcut un test pe 14 decembrie, când am participat la congresul WBC din Florida. Nu ştiu ce se întâmplă în tabăra lui Alvarez, dar eu sunt disponibil nonstop pentru a fi testat. Aici (n.r. - la sala de antrenament a fraţilor Grant), dar şi acasă”, a declarat Bute.

Continuă cu acelaşi preparator fizic

Lucian Bute şi impresarul său, Yvon Michel, au decis că vor continua colaborarea cu preparatorul fizic Angel Heredia. Bute a subliniat faptul că parteneriatul nu a fost întrerupt, în ciuda testului de doping pozitiv la substanţa ostarine, de după duelul cu Badou, de la Washington, din aprilie anul trecut. ”Contrar unor informaţii care au circulat săptămânile trecute pe reţelele de socializare, Angel nu a plecat din echipa mea. El a lucrat alături de mine timp de doi ani, iar zilele acestea vom merge la al patrulea cantonament împreună", a precizat pugilistul gălăţean.

Bute a mai spus că, în urma probelor de la testele antidoping,  s-a constatat că suplimentele prescrise de preparatorul său nu ar fi trebuit să continţă subsanţe interzise, dar au fost contaminate în laboratorul firmei producătoare, PharmaGenics Limited, motiv pentru care împreună cu Yvon Michel vor deschide un proces civil împotriva companiei farmaceutice. Fără a specifica valoarea despăgubirilor, Michel a declarat că procesul intentat PharmaGenics se ridică la ordinul milioanelor de dolari, pentru daunele cauzate carierei lui Bute.

În vârstă de 36 de ani, Lucian Bute a disputat 36 de meciuri la profesionişti, având un bilanţ cu 32 de victorii, dintre care 25 prin KO, trei înfrângeri şi o remiză, în ultimul meci, cu Badou Jack, în care adversarul şi-a păstrat centura mondială WBC.

Citit 4739 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2017 00:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.