United reia astăzi lupta pentru titlul de campioană
Foto: Sonia Baciu

United reia astăzi lupta pentru titlul de campioană
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Echipa gălăţeană United continuă, astăzi şi mâine, finala Ligii I cu Autobergamo Deva, cu două jocuri în deplasare. Seria meciurilor pentru titlul de campioană se reia de la scorul general 1-1.

După ce a câştigat la Galaţi prima partidă şi a pierdut-o pe a doua, ambele după dispute foarte echilibrate, United are nevoie să câştige cel puţin un meci la Deva pentru a putea readuce finala pe teren propriu pentru „decisiv”. Se joacă după sistemul „trei victorii din maximum cinci partide” astfel că, dacă una dintre cele două formaţii ar reuşi să câştige ambele întâlniri de la Deva, ar deveni campioană.

„Luptăm până la capăt, nimic nu ne sperie. Avem încredere în noi, ştim că putem câştiga la Deva şi vom da totul pentru a reuşi”, a vorbit jucătorul Constantin Burdujel despre starea de spirit cu care lotul gălăţean abordează aceste meciuri.

De sâmbătă, la Hunedoara

Una din grijile conducerii echipei a fost ca timpul trecut de la ultimul joc, cel de marţea trecută, să fie folosit cât mai optim pentru a elimina starea de oboseală ce s-a resimţit în primele două jocuri ale finalei. Astfel, pentru a se estompa efectele drumului foarte lung până la Deva, United a plecat încă de sâmbătă din Galaţi, oprindu-se în vecinătate, la Hunedoara, unde a făcut, ieri la prânz, şi un antrenament la finalul căruia antrenorul David Asandei s-a declarat mulţumit şi încrezător. „Tonusul echipei a fost foarte bun, din punct de vedere fizic lucrurile arată foarte bine, la fel şi din cel al moralului, avem motive să fim optimişti. Cel puţin un meci putem câştiga aici, pentru a readuce finala la Galaţi, publicul nostru merită din plin acest lucru”, ne-a spus tehnicianul gălăţean.

În precedentele partide directe acest sezon dintre United şi Autobergamo, bilanţul arată cât de echilibrată este finala: în sezonul regulat ambele jocuri s-au încheiat la egalitate cu acelaşi scor (3-3), iar apoi fiecare a obţinut câte o victorie în primele dispute din ultimul act (4-2 la lovituri de departajare pentru United, respectiv 5-3 pentru echipa din Deva).

Partidele de astăzi şi mâine din micuţa sală din Deva vor începe de la aceeaşi oră (18.00) şi vor fi televizate în direct de postul Digisport 4.

Citit 2546 ori Ultima modificare Duminică, 21 Mai 2017 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.