m-am întâlnit cu moartea mea/ şi suspina că nu mai poate,
stătea pe gânduri şi cerşea/...(doamne, ce moarte cumsecade!)
cerşea de dragoste şi dor,/ cerşea de foame şi de sete...
şi, când i-am spus că eu nu mor,/ s-a-ntors cu faţa la perete
ş-a început să plângă mult,/ ca orice moarte serioasă...
şi, să nu creadă că n-ascult,/ că nu mi-i milă, că nu-mi pasă,
am început să plâng şi eu/ cu vorbe calde şi aproape
de umăru-i bătrân şi greu,/ de fruntea-i tristă şi de pleoape:
ce simplu-i să te aciuezi,/ să plângi cu moartea laolaltă,
s-o ţii de mână şi să crezi/ că lumea asta e cealaltă,
că sunteţi doi şi că veţi fi/ până atunci, cum scrie-n carte,
când viaţa vă va despărţi.../ ş-oţi fi străini!...ş-oţi fi departe!!!
