Avântul învins la Focşani, SC Oţelul - meci-şcoală la Galaţi

Avântul învins la Focşani, SC Oţelul - meci-şcoală la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipele gălăţene din Liga a treia şi-au continuat pregătirile înaintea începerii noului sezon. Avântul a jucat în deplasare, SC Oţelul, doar un joc-şcoală pentru prima verificare, iar la Metalosport este linişte.

Avântul Valea Mărului s-a deplasat la Focşani, unde a întâlnit echipa locală CS Municipal, nou promovată în Liga a III-a. A fost al doilea „amical” al vălmărenilor, meci în care, din diverse motive, nu au putut fi folosiţi şase jucători titulari. În schimb au fost văzuţi la lucru de stafful tehnic (Valentin Cramer şi Cătălin Curteanu) nu mai puţin de cinci juniori, de care Avântul avea mare nevoie. Aceştia se află în probe şi provin de la Buzău şi Tecuci.

Întâlnirea s-a încheiat cu succesul la limită al focşănenilor: 2-1, golul oaspeţilor fiind înscris de Andrei Frunză, un tânăr venit de la SC Oţelul.

Iată echipa de start a celor de la Avântul: Chiriţescu – Bălan, Căldăraru, Antofe, Drilea – Dodan, Gâţă, Daniel Voicu, Bogoş, Savu – A. Frunză. Au mai fost folosiţi: Petică, Al. Marin, Teodor Marin, Constandache, Daniel Constantinescu, Istrate şi Dănăilă.

În cursul acestei săptămâni Avântul va susţine două partide de verificare: miercuri – la Sporting Lieşti, iar sâmbătă primeşte vizita celor de la CSM Focşani, în meci-revanşă.

Lieştenii vor susţine mai multe meciuri de verificare. Primul va fi cel cu Avântul Valea Mărului (pe 2 august), apoi în “Cupa României”, după care vor fi programate alte întâlniri până pe 25-26 august, când se va da startul în sezonul 2017-2018. 

SC Oţelul, turneu cu Steaua şi Ploieşti

După ce la începutul săptămânii trecute, SC Oţelul şi-a desemnat stafful tehnic, cu Damian Băncilă antrenorul principal, ajutat de Eugen Baştină, întregul program de pregătire al echipei a suferit modificări. Astfel, că sâmbătă dimineaţă, în loc de amicalul cu Sporting Lieşti, “oţelarii” au avut un meci-şcoală, al cărui scop a fost de verificare a jucătorilor în condiţii de joc.

Antrenorul gălăţenilor s-a declarat mulţumit de lotul său. „Echipa s-a prezentat bine la acest joc-şcoală, dar pentru a ne atinge obiectivul propus este nevoie de multă muncă”, a spus Băncilă. Acesta a confirmat, totodată, prezenţa echipei sale la turneul de la Braşov, unde au acceptat invitaţia celor de la ASC Steagu Roşu, care se va disputa pe 3 şi 4 august.

“Am pus pe picioare prima ediţie a Trofeului “Nicolae Pescaru”, legendă fotbalistică a Braşovului, preşedintele de onoare al clubului nostru, idea fiind ca echipe care se luptă pentru a dobândi gloria de altădată, susţinute necondiţionat de suporteri, precum CSA Steaua Bucureşti, Petrolul Ploieşti şi SC Oţelul Galaţi să ne fie alături. În zilele de 3 şi 4 august am programat acest patrulater, la Braşov, turneu prin care dorim să redăm oraşului de la poalele Tâmpei spectacolul fotbalistic de care are atâta nevoie, iar acest lucru nu se putea face mai bine decât alături de echipe de mare tradiţie din fotbalului românesc”, a declarat Edi Gherghe, preşedintele clubului braşovean. 

Din păcate, nu avem nicio veste dinspre Clubul Metalosport, acolo unde lucrurile nu sunt deloc clare.

 

Citit 3278 ori Ultima modificare Marți, 01 August 2017 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.