Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Atleta Andreea Arsine, legitimată la CS Universitatea Galaţi, a terminat cursa de 20 de km marş de la Campionatul Mondial de la Londra pe locul 31, cu timpul de o oră, 33 minute, 46 secunde, stabilind de altfel şi un record personal cu acest timp. 

După un început de an plin de neprevăzut, cu accidentări, o operaţie la rinichi, şoc septic, atleta Andreea Arsine a reuşit să obţină baremul pentru participarea la campionatul Mondial de la Londra în cadrul “naţionalelor” de la Piteşti, când a obţinut timpul de o oră, 34 minute şi 53 de secunde.

Andreea a descris cursa ca fiind una pe placul inimii. “Cu siguranţă o cursă pe placul inimii. A fost o vreme suportabilă, excelentă de cursă, mi-am putut controla corpul, m-a ajutat psihicul foarte mult, deşi se putea puţin mai bine pe ultimii 7 km, dar a ieşit bine, fără să mă plâng pot spune că după evenimentele din prima parte a anului când aproape 5 luni am fost destul de bolnavă şi de la tendoane am ajuns la rinichi cu operaţie, şoc septic şi toate nebuniile, mă declar fericită pentru rezultatele obţinute şi de timpii obţinuţi atât la Campionatul Naţional, cât şi la acest Campionat Mondial”, a spus Andreea Arsine. Aceasta a avut parte de o săptămână dificilă chiar înainte concursului, care s-a desfăşurat duminică, cursa trecând chiar prin faţa Palatului Buckingam. “În săptămâna premergătoare concursului m-am simţit foarte rău, până vineri inclusiv, nişte stări de somnolenţă şi dureri de picioare de nu aveţi idee, în cele din urmă am reuşit, m-a ajutat bunul Dumnezeu şi m-a lăsat şi durerea de tendoane şi întinderile şi încărcătura pe muşchii femurali s-a calmat, totul a fost aşa cum mi-am dorit, să pot controla cursa psihic şi tehnic”, a completat atleta.

Cursa de marş este una foarte tehnică, în care arbitrii pot depuncta sportivii pentru o postură incorectă. “Am revăzut câteva filmuleţe cu mine din timpul cursei şi cu siguranţă pentru liniştea mea sufletească alături de profesor va trebui să îmi mai corectez ţinuta mai ales în partea de sus, contează foarte mult să fii sau cel puţin să pari relaxat în cursă. Arbitrii sunt obiectivi şi se iau după ce văd. Nu am avut avertismente, însă m-am resimţit puţin în a doua parte a cursei şi de fel îmi doresc că pe lângă timp şi poziţie, tehnică şi aspectul vizual să fie impecabil, deci voi mai avea puţin de perfectat”, a spus sportiva.

Cu amintirea tatălui, în concurs

 

De altfel, la finalul cursei, atleta s-a fotografiat cu numărul de concurs, pe spatele căruia era scris un mesaj de suflet, o dedicaţie pentru tatăl său. “Mesajul de pe numărul meu de concurs #Love_you_Boss, este dedicat tatălui meu, căruia îi voi mulţumi mereu pentru faptul că mi-a îndrumat paşii şi viaţă către sport, pentru că m-a făcut o luptătoare şi pentru că mi-a dat lecţii de viaţă şi pe viaţă care îmi vor lipsi enorm! Un omagiu pentru un om la care mă gândesc în fiecare moment şi pentru care aş da orice să îl mai pot vedea măcar odată! Orice gest e prea mic pentru ce om deosebit şi mare a fost tatăl meu! Cam atât vă pot spune, va urma o perioadă de refacere şi puţină pauză după care reluăm pregătirea”, a mărturisit atleta legitimată la CS Universitatea Galaţi.

Citit 455 ori Ultima modificare Luni, 14 August 2017 21:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.