Derbiul regional deschide sezonul pentru CSU Danubius

Derbiul regional deschide sezonul pentru CSU Danubius
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

S-a încheiat vacanţa competiţională şi pentru echipele feminine de handbal din Liga Naţională. După o campanie de transferări destul de animată şi pregătiri intense, echipa gălăţeană CSU Danubius ia startul în noul sezon, astăzi, cu un derbi zonal de tradiţie, întâlnirea de pe teren propriu cu Dunărea Brăila.

Această ediţie de campionat are la start 14 echipe. La finalul său, ultimele două vor retrograda direct, iar cele de pe locurile 11-12 vor ajunge la barajul de menţinere/promovare. Obiectivul stabilit de conducerea clubului gălăţean este o clasare în primele zece, care să o scutească de emoţiile din finalul sezonului precedent, când a jucat la turneul de baraj.

Antrenamentele au fost reluate pe 10 iulie, prima perioadă a pregătirii a avut loc la Galaţi, iar din 21 iulie s-a efectuat un stagiu centralizat la munte, cantonament la Buşteni. De pe la jumătatea jumătatea lunii august, au început şi meciurile amicale, cu un turneu organizat la Galaţi şi apoi unul la Roman. CSU Danubius nu a reuşit rezultate favorabile, la fel ca în alte două partide de verificare în compania unor colege de eşalon, motiv de uşoară îngrijorare pentru antrenorul Valeriu Costea. Spre finalul pregătirilor, au fost două jocuri cu adversare din eşalonul secund, care au mai ridicat nivelul de încredere. „Am făcut totul pentru realizarea unei pregătiri cât mai complete. Progresul s-a simţit spre finalul campaniei şi avem motive să sperăm la un start bun. Le-am solicitat fetelor să fie concentrate tot meciul, implicare, determinare şi atitudine de învingătoare”, a declarat Valeriu Costea.

CSU Danubius începe noul sezon al Ligii Naţionale cu următorul lot de jucătoare: portari - Emilia Anghel, Roxana Caragea, Elena Şerban; extreme stânga - Denisa Şelever, Andreea Mihart; extreme dreapta - Andreea Taivan, Cristina Clisu; pivoţi - Mădălina Conache, Tamara Bokarici, Nicoleta Safta, Raluca Tănasă; interi - Dajana Jovanovska, Iulia Artean Stroe, Cristina Marcu, Elena Livrinikj, Ana Maria Gogu; centri - Daciana Curtean, Alla Şeiko.

Partida de astăzi, CSU Danubius - HC Dunărea Brăila, va avea loc la Sala Sporturilor „Dunărea”, de la ora 18.00, urmând să fie arbitrată de către Dorin Manea şi Radu Iliescu (Bucureşti).

Citit 1646 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Septembrie 2017 15:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.