OȚELUL a revenit pe primul loc (Etapa a patra din Liga 3)

OȚELUL a revenit pe primul loc (Etapa a patra din Liga 3)
Adrian Sălăgean a revenit în echipa Oţelului împreună cu trofeele pe care le-a câştigat în 2011
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Săptămâna regăsirii totale a identităţii, prin recuperarea „palmaresului”, a fost încheiată de Oţelul printr-o victorie în urma căreia a revenit pe primul loc. Sporting Lieşti a pierdut primele puncte în ultimul minut, după ce a condus cu 2-0 iar Metalosport a surprins plăcut, punând mari probleme celor din Miercurea Ciuc.

Oţelul a învins pe teren propriu, scor 2-0, pe Bucovina Rădăuţi, într-o partidă pe care a controlat-o în totalitate, deşi au alternat perioadele de joc foarte bun cu momente mai puţin satisfăcătoare. Trecerea la sistemul 4-4-2, începută de antrenorul Damian Băncilă în repriza a doua (una bună) din meciul anterior, de la Focşani, a făcut ca echipa să fie mult mai compactă, iar efectul a fost un joc consistent în prima repriză, cu destule faze spectaculoase, combinaţii rapide pe spaţii mici, care a generat câteva ocazii mari de gol, dar s-a concretizat doar una, când Muscă (min. 20) a înscris cu capul la o centrare din corner.

După pauză a ieşit Chebac, accidentat, apoi şi Itoafa, iar schimbarea celor doi mijlocaşi centrali s-a simţit, nivelul jocului a scăzut. Oaspeţii au avut chiar câteva minute în care au fost cu fundaşii la centru, Oţelul reuşind să absoarbă bine dominarea adversarei, care nu a ajuns să aibă vreo ocazie majoră de a înscrie. Apoi, Oţelul a revenit pe poziţii mai avansate şi a mai înscris prin Silvestre (min. 25), reluare cu capul la o centrare perfectă a lui Vasile, ratând şi alte bune oportunităţi prin Muscă, Stoian şi Bahnaşu.

Acest meci a însemnat revenirea lui Sălăgeanu în echipa cu care a câştigat campionatul, iar în ultimul sfert de oră şi a atacantului George Cârjan, legitimaţi cu o zi înaintea meciului. Aceasta a fost şi explicaţia mijlocaşului Cosmin Stoian pentru faptul că jocul echipei nu este încă spectaculos. „Acum au intrat de la început Sălăgeanu, David (n.r. – Itoafa) şi Ruben, a fost pentru prima dată când am jucat împreună cu ei. Am făcut doar un singur antrenament în această formulă şi este normal să nu avem încă relaţii de joc aşa cum ne-am dori. Dar şi aşa e bine, important este să ne câştigăm meciurile, chiar şi doar cu 1-0, pentru a promova”, a declarat Stoian.

Oţelul a jucat în formula: Udeanu – Al. Vasile, Gâță, Sălăgeanu (cpt), Sevastian – Stoian, Chebac (Maftei, min. 46), Itoafa (Chiriac, min. 58), Crihană –Silvestre (Bahnaşu, min. 86), Muscă (Cârjan, min. 78).

În condiţiile în care CSM Roman, echipă care o preceda pe Oţelul în clasament la golaveraj, a pierdut la Râşnov, 0-3 cu Cetate Olimpic, echipa gălăţeană a revenit pe primul loc.

Doar egal la Lieşti

Cu un rezultat surpriză, 2-2, s-a încheiat meciul de la Lieşti, în care Sporting, echipă care câştigase toate partidele anterioare, a întâlnit pe KSE Tg. Secuiesc.  Lieştenii au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Iancu şi Voicu, dar au fost egalaţi în ultimul minut după ce au ratat foarte multe ocazii mari de a mai înscrie, inclusiv două bare. Antrenorul Ionuţ Niculcea a spus că o posibilă explicaţie ar putea fi oboseala, după ce s-a jucat şi miercuri în „Cupa României”, la care s-au adăugat şi accidentările a doi jucători importanţi, Voicu şi B. Dumitru, din repriza a doua. Sporting a jucat în formula: Vădeanu – Stancu, Voicu, Preda, B. Dumitru – Munchiu, Adamache – Iancu, Mihu, Blănaru – Ionuţ Constantinescu. Au mai intrat Lovin, Zaharia şi Sprânceană.

Metalosport dă semne de redresare

O surpriză plăcută a fost Metalosport, chiar dacă a pierdut cu 1-3. Echipa care în fiecare din partidele anterioare încasese cel puţin câte opt goluri, acum a pus mari probleme unei formaţii cu pretenţii, AFK Miercurea Ciuc. A fost mult timp 1-1 (marcator pentru Metalosport, Misăilă), iar ciucanii s-au desprins dintr-un penalti acordat cu multă uşurinţă.

Avântul Valea Mărului a stat în această etapă. În runda următoare, echipele gălăţene vor juca astfel: CSM Roman – Sporting, CSM Focşani – Metalosport, Sănătatea Dărăbani – Oţelul şi Avântul Valea Mărului – Aerostar Bacău (locul 2).

Sursa foto: SC Oţelul

Citit 2853 ori Ultima modificare Duminică, 17 Septembrie 2017 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.