Phoenix, sprint spre turneul final al ”Cupei României”

Phoenix, sprint spre turneul final al ”Cupei României”

Miljana Dzombeta, una dintre cele mai performante jucătoare de la Phoenix (foto Sonia Baciu)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Echipa de baschet feminin Phoenix a început cu dreptul faza preliminariilor ”Cupei României”. Miercuri seară, formația gălățeană a câștigat, scor 62-53 (38-33), pe teren propriu, meciul tur cu CSU Alba Iulia. Pentru echipa gălățeană, aflată în construcție, cu numeroase jucătoare noi, dar și tinere, aflate la debutul în Liga Națională, aceasta a fost prima confruntare în condiții de joc din noul sezon.

Phoenix a început în forță, luând un avans considerabil încă din primul sfert, adjudecat cu scorul de 26-14. Partida s-a echilibrat în sferturile următoare, când oaspetele au redus din diferență, până la 5 puncte, 38-33 (min 20), respectiv două puncte, 49-47, în min. 31. Momentul cheie al partidei a fost în minutul 33, când formația Phoenix era condusă, cu 51-50. Echipa gălățeană a gestionat foarte bine atacul, Alexandra Dumitrache a reușit o aruncare de trei puncte, apoi americanca Mariah King a marcat un coș de două puncte, cele două realizări dând o gură de oxigen formației gazdă.

Cea mai bună jucătoare a Phoenix a fost Miljana Dzombeta, care a realizat și primul ”double-double”, cu 16 puncte (2 x 3 p), 11 recuperări și 4 pase decisive. Celelalte realizatoare ale formației gălățene au fost: Mariah King cu 16 puncte și 9 recuperări; Aliyah Kilpatrick 10 puncte, 3 recuperări, 2 ”assists”; Alexandra Dumitrache 7 p., 2 r., 3 a.; Alina Stan - a debutat în LN - 5 p. (1 x 3 p), 2 r., 1 a.; Alina Crăciun 4 p., 5 r., 1 a.; Carolee Dillard 3 puncte, 7 recuperări și Florentina Grigoraș - un punct. 

Meciul retur se va disputa, sâmbătă, de la ora 18,00, în deplasare.    

Cu doar zece participante la start, întrecerea feminină a ”Cupei României” se va desfășura într-un format în care singura reprezentantă al Ligii Naționale în cupele europene, Sepsi Sf. Gheorghe, este calificată direct în Final 8, fază în care și-a asigurat prezența și Olimpia Brașov, în urma retragerii echipei Poli Național Iași. Celelalte șase locuri din turneul final al ”Cupei României” vor fi ocupate de învingătoarele ”dublelor” din turul inaugural, precum și de cele mai bune două învinse. 

Celelalte rezultate ale turului au fost: CSBT Alexandria - Sirius Tg. Mureș 82-62, Universitatea Cluj - CSM Satu Mare 77-73 și SCM Timișoara - ICIM Arad 69-64.

Citit 1035 ori Ultima modificare Joi, 28 Septembrie 2017 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.