Update. Înfrângere drastică pentru Arcada

Update. Înfrângere drastică pentru Arcada
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Update - Seara competițională de la Sala ”Dunărea” s-a încheiat cu două victorii. Echipa de handbal CSU Danubius a câștigat, scor 20-17 (12-9), în fața formației CSM Slatina.

La futsal, partida United - Spicom Sf. Gheorghe a fost ca un ”antrenament” cu public, încheiat cu scorul de 13-1 (5-0), având în vedere diferențele dintre cele două adversare, atât prin prisma valorii, cât și cea a numărului de jucători. Oaspeții au făcut deplasarea la Galați cu un lot foarte restrâns, doar opt jucători.


Update - Arcada a pierdut, scor 0-3, în fața formației Steaua, în derbiul disputat la Galați, sâmbătă.  Fetele de la CSU s-au impus în meciul cu Rapid, jucat în deplasare. Vom reveni cu amănunte.

Astăzi este zi plină pentru amatorii sportului din Galaţi, cu un program competiţional capabil să umple tribunele Sălii Sporturilor "Dunărea", cu trei meciuri de primă ligă.


"Balul" va fi deschis, la ora 13.45 (DigiSport), de derbiul voleibalistic dintre Arcada şi Steaua, primele două echipe clasate în Divizia A1. Cele două formaţii sunt la egalitate, cu 21 de puncte, fiind departajate doar de setaveraj: 22:5, Steaua şi 23-8, Arcada. Se anunţă un joc de calitate, cu un angajament total, în care se dispută poziţia de lider, un loc râvnit de orice competitoare.

"Este un meci de importanţă maximă, deşi nu poate fi considerat decisiv în ceea ce priveşte bilanţul final. L-am pregătit cu cea mai mare atenţie şi avem toate atuurile de partea noastră pentru a ne trece în cont un succes: valoarea lotului, avantajul terenului prpriu şi, nu în ultimul rând, aportul publicului, al cărui sprijin l-am resimţit de multe ori", ne-a declarat noul antrenor principal, Nicuşor Harabagiu. Arbitrează Teodor Pop (Cluj) şi Darius Meşca (Ploieşti).

Tot în competiţia de volei, dar cea feminină, CS Universitatea Galaţi susţine, în deplasare, un joc interesant în compania echipei Rapid, liderul la zi. Cu un punct mai puţin decât rapidistele, gălăţencele îşi propun o evoluţie notabliă, care să le aducă succesul şi primul loc în clasamentul Seriei Est a eşalonului secund. Antrenoarea Ileana Berdilă are la dispoziţie întregul lot de jucătoare valid.

CSU Danubius, ultima reprezentaţie a anului

Fetele de la CSU Danubius (Liga Naţională) - locul 10, cu 9 puncte, continuă programul de la "Dunărea". Gălăţencele dispută ultimul meci din acest an - competiţia se întrerupe pentru a permite participarea naţionalei României la Campionatul Mondial. Confruntarea handbalistică va începe la ora 16,30, iar partenera gălăţencelor este CSM Slatina, echipă nou promovată. Ţinând cont că elevele antrenorului Valeriu Costea sunt avide de puncte şi că oltencele poartă "povara" ultimului loc în clasament, calculele indică drept favorită gruparea gălăţeană. Cu patru victorii i-ar sta mult mai bine echipei noastre la întâlnirea cu... Anul Nou!

Echipa masculină a aceluiaşi club a jucat ieri meciul acestei etape, în compania formaţiei HC Medgidia (eşalonul secund).

United, joc facil în această etapă

Ziua se încheie cu jocul dintre United şi Spicom Sf. Gheorghe, partidă contând pentru etapa a doua a returului Ligii I de futsal. Meciul va începe la ora 18,30.

În tur, United s-a impus cu scorul de 2-0.  În clasamentul competiţiei, United se află pe locul al patrulea, cu 21 de puncte, în timp ce adversara sa ocupă penultimul loc, cu zero puncte.

Altfel, partida din etapa următoare, din deplasare, cu Autobergamo Deva, a fost amânată până la o dată ce va fi stabilită ulterior, deoarece echipa gazdă evoluează şi în Cupa UEFA.

Citit 1873 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017 21:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.