Viaţa liberă

Viaţa liberă

Engie, amendă pentru încălcarea plafonării prețurilor

Miercuri, 07 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
ANRE a desfășurat controale la furnizorii de energie electrică și gaze naturale, pentru a identifica dacă a fost respectată legislația privind plafonarea prețurilor Singurele abateri au fost găsite la Engie România, care a primit o amendă de 320.000 de lei, potrivit unui comunicat al ANRE. Controlul a avut ca tematică verificarea modului în care s-au respectat, în perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2023, prevederile privind plafonarea prețului gazelor la consumatorii finali. Eng ...

Ceremonii de Ziua Marinei, la Galaţi

Miercuri, 07 August 2024 17:59 | Publicat în EVENIMENT
Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale Române. La Galaţi, Ziua Marinei va fi sărbătorită joi, 15 august, pe faleza Dunării, în zona Elice, printr-o ceremonie militară şi religioasă care va începe la ora 17.00 şi va fi urmată de un exerciţiu demonstrativ şi de o paradă a navelor militare şi civile. ...

Deciziile cu pensiile recalculate, distribuite până la sfârșitul lunii

Joi, 08 August 2024 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Deciziile cu noua valoare a pensiilor, după recalculare, vor ajunge la Poşta Română până pe data de 15 august, iar documentele vor fi înmânate pensionarilor cel târziu la sfârșitul acestei luni. Până pe data de 7 august, la Oficiul Județean de Poștă și Curierat Galați au sosit deja jumătate din cele aproximativ 130.000 de decizii cu pensiile recalculate care urmează să fie distribuite pensionarilor din județ.Poștașii vor înmâna documentele doar titularilor acestor drept ...

Comunitatea Portului vă invită la ecologizare

Joi, 08 August 2024 12:43 | Publicat în Regional
Sâmbătă, 10 august 2024, între orele 10.00 şi 12.00, Comunitatea Portului îi invită pe toți gălățenii cu spirit civic să participe la o acțiune de ecologizare a spațiului verde de lângă magazinul "Profi" (strada Portului nr. 47) Cu această ocazie, comunitatea va prezenta proiectul său peisagistic pentru dezvoltarea primei grădini senzoriale din Galați. Evenimentul mai cuprinde: activități pentru copii, inclusiv jocuri și socializare; schimb de jucării între copii; colec ...

Cătălin Chirilă, calificat în semifinalele probei de canoe simplu - 1.000 m, cu un nou record

Miercuri, 07 August 2024 13:35 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
"Nou record olimpic pentru Cătălin Chirilă! Cătălin se califică în semifinalele probei de canoe simplu - 1.000 m", anunță Televiziunea Română, pe pagina sa de Facebook. Canoistul Cătălin Chirilă, campion mondial și european, a concurat în seria a treia și a terminat primul, cu timpul de 3:44.75. Sportivul român s-a calificat astfel direct în semifinalele programate pe 9 august, în aceeași zi cu finala. Conform TVR, Chirilă și-a consolidat statutul de favorit și s-a decl ...

O nouă emisiune de titluri de stat „Fidelis”

Joi, 08 August 2024 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Programul "Fidelis" destinat populației continuă în august 2024, Ministerul Finanțelor lansând titluri de stat în lei cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 5,8%, respectiv, 7% în moneda națională, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%. Persoanele interesate pot subscrie începând de joi, 8 august, până pe 20 august. Va exista și o tranșă dedicată donatorilor de sânge, ce se va aplica numai pentru tit ...

S-a întâmplat pe 11 august

Duminică, 11 August 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
106 - O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atestă la această dată încheierea celui de-al doilea război dacic şi constituirea provinciei imperiale Dacia.1456 - Încetează din viaţă IANCU de HUNEDOARA (n. 1407), răpus de ciumă, în tabăra de la Zemun, de lângă Belgrad.1837  - Se naște MARIE FRANCOIS SADI CARNOT (m. 1894), om de stat francez, al 4-lea președinte al Republicii Franceze.1900 - Se naște ȘTEFAN LUPAȘCU (LUPASCO) (m. 1988), filosof r ...

S-a întâmplat pe 12 august

Luni, 12 August 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1816 - Se naşte ION GHICA (m. 1897), prozator, om politic, preşedinte al Academiei Române, reprezentant de frunte al generaţiei de la 1848.1848 - Încetează din viaţă GEORGE STEPHENSON (n. 1781), inginer britanic, inventatorul locomotivei cu aburi.1851 - Americanul Isaac Merrit Singer a obţinut primul brevet pentru maşina de cusut de uz menajer.1865 - Se naşte FERDINAND VICTOR ADALBERT MEINRAD DE HOHENZOLLERN SIGMARINGEN (m. 1927), rege al României cu numele de FERDINAND I (1914 ...

Carnet cultural 12 august 2024

Luni, 12 August 2024 00:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziție de sculptură semnată de Florin Marin.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Majestic" a artistului australian Neluş Oană, născut în Galaţi.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Costache Negri" (comuna Costache Negri) - Temporar închisă.Casa Rurală "Ion Avram Dunăreanu" (comuna Suhurlui) - Ex ...

Meteo 12 august 2024

Luni, 12 August 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte senin. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 33 de grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 21 de grade Celsius. Există 10 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 10 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 762 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va ajunge la 47 la sută. (Informaţii preluate din ...
Pagina 158 din 520