Sigur că da!... Vasile din Ţiglina IV scormoneşte gunoaiele civilizaţiei în fiecare zi. Să caute demâncare. Să nu moară flămând. Asta nu însemnează că vrea/trebuie să moară sătul. Cum să te saturi din resturile ne/menajere ale inteligenţei contemporane când (mai ales aici) concurenţa e susţinută necruţător, începând cu ţiganii noştri feerici şi "persuasivi" căutători de bidoane şi alte "surprize" mai abitir decât căutătorii de aur ai secolului 19, mai ceva dec ...

Dacă vii la don Quijote,/ astăzi hai... (şi hai degrabă!)... e bătrân şi stă la poartă,/ parcă-i gata să-şi înceapă ultima-i călătorie/ spre oprirea cea dintâi... cea oprire fără capăt,/ simplă-n rost şi-n căpătâi! Steaua-l strigă... se aude/ naltu-i glas cu tremurare... nu sclipeşte nici o lance/ şi nu bate nici un vânt... tristă, singură şi blândă/ (colo-n coastă) moara-i moare lângă umbra-n agonie-a/ Rosinantei lăcrămând! Dacă vii la moş Quijote,/ h ...

Se poate zice că s-a scris mult şi bine/rău despre foame/foamete. Se poate zice că-i adevărată această afirmaţie. Se poate constata pe viu (şi pe mort) cât de impresionantă-i foamea în desfăşurare, cât de nesimţit şi indiferent e spectrul foametei, cât de fără orizont sunt cei săraci cu duh şi cei săraci fără duh... sau că orizontul acestora se reduce la un (singur) punct, acesta constituind punctul (lor) de vedere. Ion Creangă a păţit şi a scris: ruşinea ocoleşte ...

Hai să-mi macini veşnicia,/ doamna mea moară de vânt... şi să faci o turtă mare/ de la cer până-n pământ, şi s-o dai la plecătoare,/ şi s-o dai la stătătoare, să mănânce fiecare/ frumuseţe cântătoare din senin, din întâmplare,/ din răspuns, din întrebare, şi din zare până-n zare/...altfel, tremură şi moare! După ce-mi termină timpul/ veşniciei (tot) mâncând, macină-te şi pe tine,/ doamna mea moară de vânt... fă-te turtă, dă-te celor/ care cântă în ...

Sunt în Norvegia. În loc să umblu creanga prin pădurile moldave, umblu aiurea printr-un stat/regat scandinav. Mai exact, nu caut potcoave de cai morţi ori vii, nu caut moaşte de vikingi vechi ori noi, nu caut rămăşiţele (reale sau imaginare) ale celui mai puternic zeu din mitologia cestui loc (vezi Eminescu: "Odin şi Poetul")... ci, mai degrabă, îmi satisfac orgoliul de mare anonim(eni) în orăşelul Bergen, pe-o coastă de Atlantic, însoţit de cea mai straşnică amantă din Eur ...

Moto: "Nopţile erau adevărate victorii ale luminii./ Secundele se izbeau aşa de tare unele de altele,/ încât auzeam numai Luna proaspătă şi rotundă ca o mirare./ Aşa de mult o iubeam pe Maria." (Iolanda Cremene) Cele Marii, veniţi la mine!... am "câine bun" lipit pe poartă, am o scrisoare (pentru toate) sosită de la Marea Moartă! Demult, a pus-o într-o sticlă un Om născut întru Salvare... şi (din fântână în fântână) uite-o la mine-ntr-o căldare! Stăteam încet, là ...

Când nu era, ziceam că sunt/ numai al meu şi-al nimănui... trimişii mei în patru zări/ vedeau că nu-i, plângeau că nu-i şi se-ntorceau în locul lor/ la fel de singuri şi învinşi, din ce în ce mai ofiliţi,/ din ce în ce mai mici, mai stinşi, din ce în ce mai trişti, mai rari,/ din ce în ce mai amărui, şi opt cuvinte repetând:/ îţi spun că nu-i!... îţi spun că nu-i! Şi, când a fost, am zis că nu-s/ decât al nimănui şi-al ei... veniţii mei din patru zări/ ved ...

În cultul arhaic al Primăverii, pe lângă sensul/rosturile lui biblice, Paştele-i încă motiv/forţă de primenire, de purificare, de uitare a Deşertăciunii. Pe lângă acestea toate, aşteptarea/sosirea Paştelui, prin toate reprezentările şi modurile sale de manifestare, indiferent că se întâmplă/petrec în biserică,  în Cale, A/Casă, Ori/Unde, încă (mai) constituie cel mai puternic prilej de aplecare la picioarele Cuvântului... (la Început a fost Cuvântul, nu?)... de tra ...

Trec pe strada Brăilei, zona din faţa Spitalului Judeţean, pe partea stângă, spre capătul sudic al Frunzei. Totu-i anapoda. Când unii abia termină de reparat, alţii se apucă de stricat. E foarte adevărat: nu poţi strica, dacă nu eşti vandal; şi nu poţi să nu strici, dacă nu vrei să nu ai de reparat. Dacă unii mătură gunoaiele aruncate de marţafoi, alţii se grăbesc să le împrăştie din nou, asigurând (fără scrupule) decorul scârbos al Noului Oraş. Mi se face greaŠ...

Moto: "Mai dezvelesc un pic de lut, dau la o parte/ tristeţi şi ură şi tot răul care-a fost,/ pun flori de câmp şi frunze vii şi frunze moarte/ peste iubire, ca să aibă adăpost!" (Iolanda Cremene)   Deschid o carte...(doar aşa, la întâmplare)... aflu curat şi văd aceeaşi moromeţi, le dau bineţe şi le dau la fiecare tot ce aţi spus, şi tot ce ştiţi, şi tot ce vreţi!   Simt răsuflarea lor pe creştet şi pe frunte... (până la sânge încă simt căldura lor)... într ...