Omul acesta-i alcătuit din pace şi iubire. Omul acesta nu-i niciodată omul acela, indiferent din care parte a vieţii îl priveşti şi-i cercetezi apropierea. Omul acesta vede înălţare de fiecare dată, când se întâmplă/petrece coborâre în lucruri. Când pleacă, ori când se întoarce, ori când nu pleacă şi nu se întoarce, însă cheamă şi binecuvântă numărătorul şi numitorul lumii, omul acesta îndreaptă şi netezeşte obrazul pământului, să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu. Pentru că astfel au făcut şi părinţii săi. Pentru că astfel au făcut şi părinţii noştri. Pentru că altfel nu se poate. Pentru că altfel nu mai ştim şi nici nu mai învăţăm în vecii vecilor să trecem cu fruntea sus prin deşertăciune. Când îşi aminteşte şi-şi umple sufletul cu icoana Mamei sale, cu icoana Tatălui său, cu toate icoanele mamelor noastre, cu toate icoanele taţilor noştri, omul acesta umple sfântul altar cu toate rugăciunile iertării tămăduitoare, umple naosul şi văzduhul bisericii cu toată cumsecădenia şi milostenia, cu toată curăţenia şi mângâierea pentru care-i trimis/pogorât/urcat pe Pământ. Şi nu traversează nici o clipă fără icoana cestor şi celor făcători de minuni, cestor şi celor descălecători de smerenie şi respect, adică de noi şi de voi...de oameni, adică!
Pe omul acesta-l ştiu tocmai din Şcoala unei Copilării miraculoase, tocmai din Copilăria unei Şcoli aşijderea. Tocmai de atunci, demult... când Cartea şi Munca erau reţete obligatorii, când Învăţătorul şi Catedra erau Cerul şi Pământul pentru fiecare şcolar, când iluminarea era sacrosanctă şi aşteptată şi binevenită precum o rază de Lună pe lucarnă, noaptea, în realitate şi-n visare. Pe omul acesta-l ştiu dinainte de a-l cunoaşte, îl cunosc dinainte de a-l şti. Şi nu-l pot uita. Cum să uit un om care a jurat că se face preot, şi preot s-a făcut?... S-a făcut preot adevărat, a slujit adevărat, a propovăduit pioşenia şi toleranţa, a crezut în steaua sa şi-n biruinţă... în Lancea şi-n Crucea Sfântului Gheorghe, biruitorul de Frică şi Rău!
Omul acesta-i Mitică Luca. Omul acesta-i chiar parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, lăcaş de cult ctitorit prin eforturi comune, demne de toată slava şi slăvirea enoriaşilor săi. Omul acesta împlineşte treizeci de ani de slujbă pe Altarul cu Evanghelii, trei decenii de ascultare şi plecăciune întru Mântuire. Am considerat că se cuvine a-i de/scrie câteva cuvinte re/cunoscătoare, câteva răscoliri din urmă, fără de care nu se poate merge înainte. Omul acesta-i alcătuit din pace şi iubire. Aşa, să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu!
