Vizitele Casei Regale au fost PLĂTITE de Regele Mihai
Foto: ournet.ro

Vizitele Casei Regale au fost PLĂTITE de Regele Mihai
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Casa Regală a prezentat, marţi, 2 ianuarie 2018, bilanţul vizitelor şi evenimentelor din anul 2017, anunţând că toate cele 50 de vizite au fost făcute din fondurile personale ale Regelui Mihai. Declaraţia vine în contextul controverselor legate de proiectul privind statutul Casei Regale, a relatat Mediafax.

"50 vizite în comunităţi din ţară (3 la Săvârşin, 2 la Ploieşti, 2 la Focşani, Bacău, 3 la Iaşi, Constanţa, Albeşti, Coroana, Cotu Văii, Alba Iulia, 5 la Cluj-Napoca, Călăraşi, Slobozia, Piscu, 6 la Sinaia, Târgu-Jiu, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Oneşti, Braşov, Arad, 4 la Timişoara, 2 la Curtea de Argeş, Sibiu, Micloşoara, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte, Sânnicolau Mare, Pecica, Câmpulung Muscel); 214 acţiuni publice în Capitală şi în comunităţi din ţară, pe teme militare, diplomatice, economice, educaţionale, sociale, sportive, de sănătate, ştiinţifice şi artistice", se arată în bilanţul prezentat de Casa Regală.

La aceste vizite de adaugă opt vizite în străinătate (Anglia, Turcia - Summitul Marmara, Republica Moldova, Polonia, Franţa - Soultzmatt, Bulgaria, Iordania, Elveţia), toate fiind acoperite financiar din fondurile personale ale Regelui Mihai I, transmite sursa citată.

Raportul menţionează că în 2017 au avut loc şi trei evenimente regale cu mare impact public: Trenul Regal al Aducerii Aminte (Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, 11 iulie), unde au venit mii de oameni în cinci din gările ţării; Garden Party de 10 mai, unde au luat parte mii de români din toate comunităţile locale ale României şi din Republica Moldova; funeraliile Regelui Mihai, 16 decembrie 2017.

Palmaresul la 20 de ani de prezenţă publică a Familiei Regale (1997-2017), sărbătoriţi în martie 2017, arată că au avut loc 10.000 de activităţi publice în ţară, 315 vizite oficiale externe şi 105 întâlniri cu şefi de stat.

Proiectul privind statutul Casei Regale

Informarea din partea Casei Regale vine în contextul discuţiilor privind proiectul depus de cei doi şefi ai Camerelor din Parlament privind statutul Casei Regale. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o iniţiativă legislativă care prevede recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmăreşte recunoaşterea poziţiei de şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. "Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului", potrivit textului normativ.

Premierul Mihai Tudose a ţinut să precizeze însă că avizul Guvernului pentru proiectul de lege va fi unul negativ. "Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat, Regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că este nu ştiu ce coroană pe aici... Iertaţi-mă, dar îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie este tot un ONG de interes naţional", a conchis premierul Tudose.

Tudose a declarat, în urmă cu câteva zile, că a discutat la RAAPPS să se facă o ofertă de chirie pentru Palatul Elisabeta Casei Regale, afirmând că urmaşii Regelui Mihai ar avea resurse pentru plata acesteia, în condiţiile în care "li s-au retrocedat o mulţime de lucruri". "De ce să rămână în posesia Casei Regale? Pot să îl închirieze, dacă doresc. Eu am vorbit la Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin intermediul căruia statul deţine imobilul, să le facă o ofertă de chirie, dacă doresc. Că dacă tot le trebuie, eu înţeleg că au de unde să plătească, că li s-au retrocedat o mulţime de lucruri. De ce să nu dăm palatul Camerei de Comerţ şi Industrii sau la alţi copii ai unor foşti şefi de stat?", a spus premierul Tudose, la România TV.

El a mai afirmat că Regele Mihai a primit în folosinţă Palatul Elisabeta în calitate de fost şef de stat. "Şi încă nişte zeci de milioane pentru partea de funcţionare a palatului şi pentru servicii de suport. Exagerăm", a adăugat premierul.

Citit 1499 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2018 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.