Ceremonii militare în memoria pilotului Ion Stăiculescu

Ceremonii militare în memoria pilotului Ion Stăiculescu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Astăzi, începând cu ora 8,15, în toate unitățile militare din țară vor fi organizate ceremonii de comemorare a comandorului Ion Stăiculescu, mort în misiune sâmbătă, în Franța, unde participa la un exercițiu multinațional, anunță Ministerul Apărării Naționale.

Comandorul Ion Stăiculescu era pilot militar clasa I, cu o experiență de peste 7.500 de ore de zbor, efectuate pe diferite tipuri de aeronave, dintre care aproximativ 3.500 pe C 27J Spartan, la manșa căruia zbura în calitate de pilot comandant instructor. A executat misiuni de transport aerian în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, precum și numeroase zboruri umanitare în țară și în străinătate.

Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, participa, în calitate de comandant de aeronavă, la exercițiul multinațional organizat de armata franceză, în perioada 31 mai - 4 iunie, pentru marcarea a 74 de ani de la debarcarea aliată din Normandia. Sâmbătă dimineață, el a fost găsit fără cunoștință de către colegii săi, în camera de hotel. A fost solicitată intervenția medicală de urgență, prin serviciul 112, însă manevrele de resuscitare efectuate de echipajul medical francez au fost fără rezultat, medicii declarând decesul în jurul orei 10.00, ora locală.

Citit 1693 ori Ultima modificare Duminică, 03 Iunie 2018 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.