Donald Trump cere Arabiei Saudite să crească producția de petrol

Donald Trump cere Arabiei Saudite să crească producția de petrol
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele SUA, Donald Trump, a purtat discuţii cu Regele Salman din Arabia Audită, căruia i-ar fi cerut să crească producţia de petrol până la două milioane de barili/zi pentru a stabiliza preţurile, iar liderul saudit a fost de acord, scrie mediafax.

Preţurile petrolului au crescut uşor în această săptămână, pe fondul planurilor SUA de a reimpune sancţiuni împotriva Iranului, un mare producător de petrol.

Producţia zilnică de petrol ar putea fi suplimentată cu un milion de barili începând cu 1 iulie, a fost anunţul Federaţiei Ruse în urma întâlnirii de săptămâna trecută din Viena a statele membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Pe de altă parte, OPEC, din care Rusia nu face parte, a evitat să dea o cifră exactă a creşterii producţiei de petrol. În comunicatul de presă postat pe site-ul organizaţiei se precizează doar că statele vor încerca să adere la „nivelul general de conformitate, ajustat în mod voluntar la 100 la sută” - de la 152 la sută, la cât ajunsese în luna mai.

În acelaşi timp, însă, şi ministrul Energiei saudit, Khalid al-Falih, a dat de înţeles că producţia va fi suplimentată cu un milion de barili. Oficialul a mai adăugat şi că pieţele s-ar putea confrunta, în continuare, cu un deficit de petrol de 1,8 milioane de barili în lunile următoare, pe fondul întreruperilor de aprovizionare din Venezuela, Angola şi Libia. Acestea au avut un impact de aproximativ 2,8 de milioane de barili, din care un milion ar urma să fie compensate de OPEC. Cu toate acestea, deficitul ar putea trece de cifra menţionată de Khalid al-Falih, din cauza unei posibile scăderi a producţiei Iranului în următoarele luni, ca urmare a reactivării sancţiunilor de către SUA.

Următoarea întâlnire OPEC va avea loc pe 4 decembrie 2018. Liderii statelor membre OPEC se întâlnesc de cel puţin două ori pe an şi, de regulă, reuniunile au impact pe termen scurt asupra evoluţiei preţului de petrol la nivel global. Lucru care, la rândul lui, este în măsură să afecteze preţurile altor bunuri, economii sau monede.

Citit 1222 ori Ultima modificare Duminică, 01 Iulie 2018 20:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.