Cercetat penal pentru violență împotriva animalelor

Cercetat penal pentru violență împotriva animalelor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un tânăr din localitatea argeşeană Bughea de Jos, care s-a filmat când şi-a asmuţit câinele să omoare un alt câine, este cercetat penal, a anunţat, duminică, 7 iunie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

"Din verificările efectuate de poliţişti până în prezent a rezultat că protagonistul filmării, un tânăr de 22 de ani din comuna Bughea de Jos, s-ar fi filmat singur, posibil în cursul lunii ianuarie 2020, în timp ce asmuţea un câine pe care îl deţinea asupra unui alt câine, inert, care era prins într-un laţ. Fapta a fost sesizată în cursul lunii martie 2020, pe parcursul stării de urgenţă, de către proprietarul celuilalt câine care apare în filmare", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform AGERPRES, în dosar se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor.

Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că suspectul nu mai deţine câinele din filmare, pe care l-ar fi înstrăinat anterior momentului la care poliţiştii au fost sesizaţi.

"De asemenea, de la momentul sesizării până în prezent, precum şi anterior momentului la care a fost formulată plângerea, nu au mai existat sesizări cu privire la alte fapte de asemenea natură care să îl privească pe tânărul în cauză. Astfel de fapte sunt verificate cu atenţie, iar aspectele rămân în atenţia poliţiştilor şi sunt avute în vedere şi în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară ulterior", precizează IPJ Argeş.

Citit 886 ori Ultima modificare Duminică, 07 Iunie 2020 22:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.