Grup de lucru pentru noi reguli privind carantina

Grup de lucru pentru noi reguli privind carantina
Politicul, mai important decât sănătatea?
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că a fost creat un grup de lucru care va pune în concordanță criteriile Curții Constituționale a României privind carantinarea și izolarea. De asemenea, ministrul a spus că se așteaptă ca numărul de cazuri să crească.

"Avem limitate tot ce înseamnă activităţi de izolare la domiciliu şi internare. Va trebui să aplicăm strict proceduri medicale care nu interferă cu acele recomandări ale Curţii Constituţionale. Noi nu ne-am aşteptat să crească numărul românilor infectaţi, nici după cele trei măsuri de relaxare nu ne-am aşteptat să crească. Identificarea celor infectaţi ne permite să facem recomandările pe care trebuie să le respecte aceşti pacienţi. Toate ţările din Europa pot să interneze şi să bage în carantină. Ne aşteptăm să crească numărul de cazuri, dar suntem pregătiţi", a declarat Tătaru.

Potrivit acestuia, pacienţii externaţi vor fi luaţi în evidenţă de DSP şi medicii de familie. De asemenea, ministrul Sănătății a explicat că politicul nu este mai important decât sănătatea românilor. "Avocatul poporului vorbeşte de spitale care sunt centre de detenţie. Suntem într-un moment în care trebuie să gestionăm o pandemie de infecţie cu coronavirus. Haideţi să gestionăm această pandemie. Cred că politicul a venit prea devreme. Voi urmări în săptămâna care vine, odată trecut în Parlament acest proiect de lege, şi vom vedea dacă politicul este mai important decât sănătatea românilor şi interesul naţional", a precizat ministrul Sănătății.

Citit 1544 ori Ultima modificare Marți, 07 Iulie 2020 10:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.