Pedeapsă de 12 ani de închisoare cerută pentru Elena Udrea

Pedeapsă de 12 ani de închisoare cerută pentru Elena Udrea
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Elena Udrea a reacționat, miercuri, după ce procurorul de ședință de la DNA a cerut Curții de Apel Bucureşti condamnarea la 12 ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, susținând că pedeapsa cerută este mult prea mare și că "nimeni nu a luat niciun ban". "Cred că dacă o omoram pe Kovesi, care a vizat personal acest rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică", spune Elena Udrea.

O pedeapsă maximă pentru faptele comise a cerut procurorul şi pentru Ioana Băsescu, susţinând că este nevoie de o pedeapsă exemplară, având în vedere că ar fi comis fapta când tatăl ei era preşedintele României. Procurorul a cerut ca şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, inclusiv jurnalistul Dan Andronic, să fie condamnaţi la închisoare cu executare.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale, implicată direct în campania lui Traian Băsescu din 2009, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor. În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Citit 610 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Ianuarie 2021 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.