Fermierii acuză neacordarea despăgubirilor

Fermierii acuză neacordarea despăgubirilor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) se solidarizează cu reprezentaţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, care au protestat miercuri, 24 martie 2021, în faţa sediului Guvernului, pentru acordarea despăgubirilor de secetă.

"AFF consideră că orice protest public al agricultorilor este o acţiune binevenită, mai ales dacă prin aceasta se atrage atenţia decidenţilor politici că fermierii se află într-o situaţia disperată şi că peste 30.000 dintre aceştia riscă să rateze complet anul agricol 2021", se arată într-un comunicat remis Agerpres.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că principalul vinovat pentru neacordarea acestor despăgubiri şi pentru aducerea multor ferme în pericol de faliment este ministrul Agriculturii, întrucât acesta le-a promis fermierilor, inclusiv după instalarea Guvernului Cîţu, că aceşti bani vor fi acordaţi din sumele cuprinse în bugetului ministerului. "Înţeleg că domnul Oros ar cam vrea să scape de această răspundere, ducând discuţia către premierul Cîţu, dar nu cred că va scăpa atât de uşor. Ministrul Agriculturii trebuie să înveţe să îşi respecte cuvântul dat sau să îşi asume eşecul, una din două (...)", a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Citit 856 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Martie 2021 20:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.