COVID-19 Bilanţul pandemiei, la nivel naţional: Din ce în ce mai puţine cazuri de noi infectări

COVID-19 Bilanţul pandemiei, la nivel naţional: Din ce în ce mai puţine cazuri de noi infectări
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Până luni, 26 aprilie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.047.520 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 975.703 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 221 de persoane au fost reconfirmate.

Până luni, 27.511 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 25 aprilie (ora 10.00) - 26 aprilie (ora 10.00), au fost raportate 117 decese (71 de bărbați și 46 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale. Dintre acestea, 98 de decese au fost înregistrate la categoriile de vârstă de peste 60 de ani. 108 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.443. Dintre acestea, 1.354 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.269.119 teste RT-PCR și 853.355 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.599 de teste RT-PCR și 5.115 teste rapide.

Pe teritoriul României, 38.062 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.333 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.851 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 99 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 25 aprilie, 6.643 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.438.665 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.511 au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2, dintre care 16.773 în Spania, 3.124 în Germania şi 2.542 în Italia. De la începutul pandemiei, 189 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat.

Citit 727 ori Ultima modificare Duminică, 20 August 2023 09:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.