România este "în calendar" cu țintele din PNRR

România este "în calendar" cu țintele din PNRR
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

România este "în calendar" cu îndeplinirea ţintelor asumate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) până la data de 31 martie, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, care a subliniat că prima cerere de plată care va fi depusă în luna mai are legătură cu jaloanele închise în decembrie anul trecut.

"Suntem într-un calendar, ne ţinem de el. În decembrie, toate ministerele şi-au făcut datoria, am avut jaloane închise şi la acelaşi lucru mă aştept de fiecare dată. (...) Nu sunt riscuri în acest moment, nu există niciun risc, cel puţin din analiza pe care o am, nu am văzut acest risc să nu putem depune cererea de plată în mai, aşa cum ne-am programat", a precizat Vîlceanu, la Parlament. El a adăugat că pentru celelalte jaloane care trebuie atinse pentru a efectua cererile de plată, dacă vor exista întârzieri, acestea trebuie să fie rezolvate, iar la Ministerul Dezvoltării jaloanele vor fi închise prin publicarea ghidurilor care deja au fost avizate de Ministerul Proiectelor Europene.

Întrebat de ce o mare parte din ţintele asumate prin PNRR nu au fost finalizate, ţinând cont că în câteva zile expiră termenul, ministrul a invocat timpul scurt pe care România l-a avut la dispoziţie pentru începerea implementării PNRR, dificultatea primirii răspunsurilor de la Comisia Europeană în condiţiile în care aceasta gestionează toate PNRR-urile ţărilor membre UE, precum şi necesitatea elaborării actelor normative necesare.

Pe de altă parte, el a menţionat că există întârzieri în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene la nivelul mai multor ministere, deoarece "nu au avut o preocupare" în această direcţie. "Am vorbit despre o preocupare mai mică în ceea ce priveşte fondurile europene la anumite ministere tradiţionale, nu aş da vina pe cineva. Aici mă refer la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei ş.a.m.d. Au fost ministere care nu au avut o preocupare pentru a atrage fonduri europene", a precizat Dan Vîlceanu și a subliniat, totodată, că preferă o dezbatere mai lungă pe legea pensiilor pentru a rezulta un act normativ mai bun, care să nu necesite rapid modificări.

"Eu prefer să existe mai multă dezbatere pe lege şi ea să rămână neschimbată pentru un număr mare de ani, decât să facem o lege şi, după aceea, să o schimbăm de zece ori. Şi vă aduc aminte că asta s-a întâmplat şi cu legea pensiilor din 2011, care nu a fost o lege rea, ci prin modificările succesive şi foarte multe a devenit o lege care generează inechităţi şi aşa s-a întâmplat şi cu legea salarizării", a explicat Vîlceanu.

Citit 525 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Martie 2022 16:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.