Drulă (USR): "PSD și PNL sunt agenții de plasare a forței de muncă la stat"

Drulă (USR): "PSD și PNL sunt agenții de plasare a forței de muncă la stat"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a criticat, duminică, cele două mari partide aflate la guvernare, PNL şi PSD, pe care le numeşte "coaliţia militaro-socialistă", conform Hotnews.ro. El a dat exemple de instituţii publice ori companii de stat despre care spune că au scheme de personal supraîncărcate.

"PNL şi PSD sunt nişte uriaşe agenţii de plasare a forţei de muncă la stat. Vă dau două exemple: la Metrorex, la sfârşitul anului trecut, an în care am fost ministrul Transporturilor, erau cu 800 de angajaţi mai puţini în plată decât la începutul acelui an şi compania continua să funcţioneze foarte bine (...). Metrorex are 80 de zugravi angajaţi. Compania Aeroporturi Bucureşti: când mergeţi la aeroport, trebuie să ştiţi că acolo sunt 80 de oameni angajaţi la protocol. (...) În general, aparatul de stat şi prin asta înţeleg şi companiile (...) fac parte din acelaşi sistem şi partidele acestea, PNL şi PSD, coaliţia militaro-socialistă, reflexul lor de politică publică este să umfle acest aparat încontinuu. La Ministerul Transporturilor, eu am tăiat cred că 80 de posturi din vreo 500, acum Grindeanu a pus la loc nu 80, câte am tăiat, ci 100 şi a spus că are nevoie de foarte mulţi oameni. Şi asta se întâmplă peste tot", a afirmat Drulă, duminică, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.

În plus, preşedintele USR s-a declarat, din nou, nemulţumit de pachetul social anunţat de Guvern pentru sprijinirea populaţiei, spunând că acesta este "şi prea puţin, şi prea târziu, şi prost croit, şi mai e şi mincinos pe alocuri". "Deci este un pachet prin care Ciolacu - care cumva văd că ia şi faţa Guvernului, domnul Ciucă stă acolo, mai în dreapta - să spună «am dat»", a explicat Drulă. "E puţin pentru că, de fapt, Guvernul încasează foarte mulţi bani în aceste luni, din inflaţie. A crescut preţul pachetului de unt, TVA-ul de 19% înseamnă că e mai mare, că se aplică pe o sumă mai mare şi Guvernul, pentru tot untul care se vinde în România, ia mai mulţi bani decât lua acum un an. La fel pe carburant. Acum, Guvernul primeşte foarte mulţi bani suplimentari, dar în loc să scadă taxele pe carburant şi pe energie, TVA-ul de la 19 la 5%, cum a propus USR, aleg din toţi aceşti bani extra pe care-i primesc la buget să arunce înapoi firimituri", a mai declarat Cătălin Drulă.

El consideră că, dacă TVA scădea "din timp" la energie şi carburant, inflaţia era "domolită". De asemenea, Drulă a contrazis afirmaţiile conform cărora voucherele acordate celor cu venituri mici pot fi acordate din bani europeni.

Citit 567 ori Ultima modificare Duminică, 17 Aprilie 2022 22:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.