Potrivit datelor oficiale, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 528 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, cu 36 mai multe față de ziua anterioară. 65 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 de persoane au fost reconfirmate.
Din păcate, până luni, 2 mai, 65.496 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 1-2 mai, au fost raportate trei decese (doi bărbați și o femeie) ale unor pacienți care prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.242, cu 35 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 191 de persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre pacienții internați la ATI, 166 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 77 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu opt mai mulți decât în ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 2.688 de teste RT-PCR (1.660 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.028 la cerere) și 8.494 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.987.982 de teste RT-PCR și 9.737.782 de teste rapide.
Situația pandemiei în România, la zi Scris de Anca Melinte

Etichetat cu

Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
La masă cu trandafirii, pentru binele României Galațiul, pus pe harta frumuseţii şi eleganţei în Europa. Gala Beauty "Pur și simplu" de la Cannes (FOTO) Primăria Galați continuă să monitorizeze presa printr-o firmă de apartament John Travolta de Galaţi, în finala „Te cunosc de undeva!” Când mireasa devine soacră mare
Mai multe din această categorie: