Proiect nou de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră

Proiect nou de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat marţi că începerea producţiei de gaze în cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia reprezintă un moment istoric, în contextul în care acesta va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale anual.

"Este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta primele cantităţi de gaze au fost deja introduse pe piaţa autohtonă. România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securităţii energetice, într-un moment de cotitură şi în contextul în care Europa şi pieţele mondiale iau măsuri rapide pentru a-şi aproviziona cetăţenii şi economiile cu energie. Faptul că acest proiect va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României", a spus premierul.

Nicolae Ciucă a menţionat că proiectul dovedeşte "capacitatea României de a găsi noi resurse şi soluţii într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este ameninţată de războiul din Ucraina".

"Începerea cercetărilor pentru dezvoltarea altor proiecte de energie verde prin utilizarea infrastructurii deja existente se aliniază obiectivului Uniunii Europene de emisii zero până în anul 2050 şi viziunii guvernamentale de dezvoltare a sectorului energetic. Susţinerea investiţiilor în energie, abordarea pro-business şi stabilitatea vor poziţiona România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetăţenilor şi economiei şi chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune", a spus premierul.

El a declarat că România acționează pe mai multe planuri. Astfel, a invocat noua lege offshore, proiectele majore de investiţii derulate de Transgaz, acordul acestei companii cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei Celor Trei Mări sau preluarea de către Romgaz a participaţiei în perimetrul Neptun Deep. Totodată, premierul a precizat că Guvernul susţine proiectele Nuclearelectrica şi a făcut referire la anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind alocarea unui grant în valoare de 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în România.

Nicolae Ciucă a mai precizat că România şi-a asumat tranziţia către energia regenerabilă şi îndeplinirea ţintelor de decarbonizare și a subliniat că Guvernul este "puternic angajat" în atingerea obiectivului de a transforma România "din ţară dependentă de gazul rusesc, în stat capabil să asigure stabilitatea energetică în regiune".

Citit 737 ori Ultima modificare Marți, 28 Iunie 2022 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.