Recolta de grâu este suficientă, inclusiv pentru export

Recolta de grâu este suficientă, inclusiv pentru export
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că recoltarea grâului a fost finalizată în toată ţara, urmând ca săptămâna viitoare să fie anunţate cifrele oficiale şi a precizat că recolta de anul acesta asigură atât consumul intern, cât şi exportul.

"Am încheiat recoltatul la grâu în toată ţara şi avem producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export, cifra exactă vă voi comunica-o săptămâna viitoare, atunci când am pe masă toate informaţiile autorizate, în sensul transmiterii acestora pe bază de semnătură, în aşa fel încât informarea să fie corectă, exactă şi la timp", a afirmat Petre Daea, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern.

El a adăugat că a început şi recoltarea suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui. "Important este că am început acum în cinci judeţe să recoltăm floarea-soarelui. Recoltăm suprafeţele care au fost afectate de secetă, pentru că ele au ajuns la maturitatea de recoltare, în aşa fel încât să nu înregistrăm nicio pierdere, iar drumul florii-soarelui este spre unităţile de procesare", a precizat Daea.

În plus, ministrul Agriculturii a arătat că „izvorul succesului este lucrarea terenului. Dacă nu întorci brazda țării, nu ai producție vegetală. Dacă nu ai producție vegetală, nu ai zootehnie, dacă nu ai zootehnie, nu ai industrie alimentară. Dacă nu ai industrie alimentară, nu ai produse agro-alimentare”. Precizările au fost făcute de Petre Daea la finalul ședinței de guvern.

Acesta a mai spus că, în acest scop, au început deja lucrări pentru anul agricol 2022-2023, respectiv, lucrări de însămânțări la rapiță.

Citit 528 ori Ultima modificare Miercuri, 10 August 2022 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.