”Limba română este ca un organism viu”

”Limba română este ca un organism viu”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, miercuri, că limba română este cea mai importantă creaţie spirituală a acestui popor şi a deplâns "marea suferinţă" în care se află în prezent limba şi literatura noastră, care se studiază "cu program redus".

"Eu nu consider că există vreo creaţie spirituală mai importantă a acestui popor, privit ca grup, decât limba română. (...) Şi dacă cineva poate să-mi demonstreze că există la majoritatea popoarelor vreo marcă a etniei mai importantă decât limba, atunci mă plec şi recunosc că poate noi exagerăm, dar eu nu cunosc în această lume vreo marcă mai importantă a majorităţii popoarelor decât limba", a spus Pop, în deschiderea unei sesiuni ştiinţifice dedicate Zilei Limbii Române, desfăşurată în Clubul Academicienilor.

Ioan-Aurel Pop consideră că limba română este ca "un organism viu", dar astăzi este în "mare suferinţă". "Ceea ce mă deranjează însă pe mine teribil este că noi avem o limbă fonetică şi încercăm acum, prin necunoscători, s-o transformăm şi în etimologică. Vă dau numai un exemplu. Pe manşeta aceea de la diferite televiziuni scrie «Chef Grigore a făcut plăcinte». Cum, Doamne iartă-mă, noi scriem şef de gară, cu ş, şi ăla poate fi şef, dar maestrul bucătar e chef. Păi, eu ştiu că substantivul chef e neutru, un chef, două chefuri, şi înseamnă petrecere. Bine, i-am scris unei televiziuni că limba noastră e limbă fonetică şi m-a rugat să explic. Şi atunci am renunţat să mai scriu", a spus Pop.

Preşedintele Academiei a deplâns studierea "cu program redus" a limbii şi literaturii în şcoala românească. "Oricum, limba şi literatura română se studiază în România cu program redus, cu un timp minim acordat gramaticii. Acum se aude că se va reintroduce în liceu ca şi cum ar fi o mare minune. E ca şi cum un copil, un adolescent de la 14 la 18 ani, nu mai trebuie să ştie gramatică. Că de ani de zile e aşa. De ani de zile...", a povestit Pop.

Comunicarea corectă în româneşte nu se mai face prin studiul operelor literare validate, a remarcat Ioan-Aurel Pop, arătând că acest lucru se realizează "prin texte de viaţă cotidiană". "Vă rog să luaţi subiectele la examenele de Bacalaureat, nu chiar de anul trecut, şi veţi vedea că e vorba de fragmente din regulamente, statute, legi, uneori chiar reportaje sportive şi, într-un an, a fost chiar un formular de cerere. Dar nu cumva să fie ceva din Creangă, Coşbuc sau Eminescu, că-i greu", a mai spus academicianul.

Citit 505 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2022 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.