Norme de igienă pentru noul an școlar

Norme de igienă pentru noul an școlar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri, o serie de recomandări privind normele de igienă individuală şi colectivă pentru elevi și profesori în şcoli, în contextul pandemiei SARS-CoV-2 şi al apropierii sezonului gripal. Printre recomandări se numără "inspecţia vizuală" făcută de un cadru didactic la prima oră de curs.

Regulile de igienă recomandate în acest context ţin de igiena mâinilor: spălarea frecventă şi/sau dezinfecţia lor, ori de câte ori e necesar, igiena respiratorie: tuse, strănut în şerveţel de unică folosinţă sau în plica cotului, aruncarea şerveţelului la gunoi imediat după folosire. Importantă este şi igiena în clase, în acest sens recomandându-se aerisirea frecventă, prin păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil sau aerisirea cel puţin 10 minute după fiecare oră de curs, curăţenia şi dezinfecţia suprafeţelor şi obiectelor din unităţile de învăţământ înaintea începerii cursurilor. O altă recomandare se referă la evitarea schimburilor de obiecte personale.

Totodată, pentru reducerea transmiterii virusurilor respiratorii, Ministerul Sănătăţii recomandă purtarea măştii în spaţiile închise aglomerate, slab ventilate, respectarea distanţării fizice de minimum 1,5 metri în timpul cursurilor, dacă e posibil, şi informarea periodică a părinţilor de a nu trimite la școală copilul atunci când se confruntă cu simptome de viroză respiratorie şi dureri în gât.

"Personalul didactic şi nedidactic cu simptome respiratorii va evita intrarea în colectivitate", mai transmite Ministerul Sănătăţii, care recomandă anunţarea conducerii şcolii, de către părinţi/ cadre didactice, în cazul confirmării unui caz cu SARS-CoV-2 sau gripă.

Citit 752 ori Ultima modificare Vineri, 02 Septembrie 2022 16:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.