”Contează mai puțin nota și mai mult dezvoltarea copilului”

”Contează mai puțin nota și mai mult dezvoltarea copilului”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Colegiul Național ”Grigore Moisil”, că recent a existat o dezbatere intensă şi firească cu privire la viitorul educaţiei, arătând că se aşteaptă ca aceasta să continue în Parlament, până se va ajunge la o formă legislativă care să-i ajute pe profesori să-şi îndeplinească aspiraţiile. În plus, actualizarea programelor şcolare şi a modului de predare nu mai poate fi amânată.

"Educaţia trebuie centrată pe profilul elevilor şi al studenţilor, luând în calcul interesele diverse ale acestora, potenţialul individual care trebuie sprijinit şi provocările globale. (...) Eu sunt profesor de fizică şi ştiu că este greu să iubeşti ştiinţele fără să faci experimente, aşa cum este greu să iubeşti limba română fără ca cineva să îţi educe gustul pentru lectură. Creşterea ponderii materiilor opţionale şi diversificarea acestora reprezintă la rândul lor paşi importanţi în direcţia corectă", a arătat şeful statului.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că trebuie regândit modul în care sunt organizate evaluările. "(...) În final, contează mai puţin nota şi mai mult dezvoltarea copilului, în acord cu profilul şi interesul acestuia. Nu se mai justifică diferenţa de statut dintre ruta teoretică şi cea profesională, care descurajează deopotrivă elevi, părinţi şi profesori. Este important ca rutele educaţionale să aibă un statut egal, cu acces direct la bacalaureat şi posibilitatea continuării studiilor cu învăţământul superior, până la cel mai înalt nivel", a spus şeful statului. El a punctat că aceste modificări în domeniul educaţiei nu pot fi operate fără o colaborare sinceră între şcoală, părinţi şi comunitate.

Citit 282 ori Ultima modificare Luni, 05 Septembrie 2022 17:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.