Ludovic Orban: "Producția de energie este sub capacități"

Ludovic Orban: "Producția de energie este sub capacități"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, susţine că Guvernul şi companiile "menţin" scăzută producţia de energie pentru ca preţul să fie "cât mai ridicat", iar orice investiţie în domeniu este amânată sau blocată, "deşi există finanţări consistente".

"Regulile pieţei sunt clare şi imuabile. Preţul unui produs sau al unui serviciu variază în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. (...) În cazul energiei electrice, cu cât producţia de energie electrică este mai mare, cu atât tendinţa preţului va fi de scădere. Asta cu atât mai mult cu cât diferenţa între preţul de vânzare şi costul de producţie este de-a dreptul nesimţită. Guvernul trebuie să dea răspunsul la o întrebare simplă: de ce în România se produc maximum 7.000 MW, în condiţiile în care puterea instalată în capacităţile de producţie de energie este de 18.308 MW?", a scris fostul premier, joi, pe Facebook.

Potrivit acestuia, producţia de energie este sub capacităţi, atât la hidro, cât şi la cărbune. "Guvernul şi companiile de stat menţin producţia scăzută pentru a ţine preţul la un nivel cât mai ridicat. Altfel nu se poate explica de ce, la o putere instalată pe hidro de peste 6.600 MW, se produc efectiv maximum 1.800 MW. La cărbune, la o putere instalată de peste 3.000 MW, se produc efectiv maximum 1.300 MW. Nu mai pun la socoteală şi faptul că aproape orice investiţie în creşterea producţiei de energie electrică este amânată sau blocată", a adăugat Ludovic Orban.

În opinia sa, măsurile de fixare administrativă a preţului la energie sunt "foarte costisitoare", nu pot fi susţinute pe termen lung şi nu reprezintă decât "o soluţie de criză, fără efecte asupra problemei de fond".

Citit 411 ori Ultima modificare Joi, 15 Septembrie 2022 16:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.