USR: „La Buzău nu a fost nicio revoluție”

USR: „La Buzău nu a fost nicio revoluție”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

USR a chemat în judecată Guvernul României pentru desecretizarea dosarului de revoluționar al președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și susține că acesta nu a participat efectiv la Revoluția din 1989, potrivit unui comunicat al partidului. "Marcel Ciolacu este un fals revoluționar, la Buzău nu a fost nicio revoluție. La DNA este și un proces penal, pornit în 2016, pentru că a fost declarat ilegal Buzăul oraș al Revoluției, de către secretarul de stat pentru revoluționari pus de PSD, ca să se poată da certificate de luptător cu merite deosebite. Marcel Ciolacu a avut beneficii materiale din postura de revoluționar. În anii ‘90, a primit pământ în comuna Săpoca, pe care l-a vândut ulterior. Este o fraudă și opinia publică trebuie să vadă ce conține dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu. Noi l-am cerut la Secretariatul de Stat pentru revoluționari și nu l-am primit, motiv pentru care am deschis procesul. Este o fraudă cap-coadă, omul acesta, în anii ‘90, când era șomer, a vrut să aibă beneficii materiale și acum îi este rușine de acest lucru, spune că nu a ridicat certificatul", a declarat Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

Citit 555 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2022 16:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.