Majorări salariale de 50 la sută pentru o anumită categorie de personal

Majorări salariale de 50 la sută pentru o anumită categorie de personal
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O anumită categorie de români se va bucura de creșteri salariale de circa 50 la sută, scrie evz.ro. Măsura se regăsește într-un proiect de OUG adoptat de Guvern și care modifică Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Mai exact, personalul cu atribuții în proiecte finanțate din fonduri europene atrase de statul român sau care trebuie puse în aplicare, printre care se numără și cele cuprinse în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va beneficia de o majorare de până la 50 la sută a salariilor de bază.  În prezent, Legea 153 prevede pentru personalul din echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, și doar pentru acesta, creșteri salariale de 35 la sută.

O creștere a salariilor în același cuantum va fi acordată și pentru personalul cu atribuții de gestionare a proiectelor finanțate din fonduri europene și pentru personalul din cadrul Direcției pentru coordonarea agențiilor de plăți. La fel este prevăzut și pentru personalul din structura specială pentru implementarea PNRR din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

În preambulul actului normativ se menționează că, dacă „nu se asigură premisele unui regim de salarizare similar celui aferent implementării politicii de coeziune, există un risc extrem de ridicat la nivelul migrării personalului înalt calificat fie către instituțiile publice care oferă o remunerare mai avantajoasă, fie către instituții europene/internaționale sau organizații din mediul privat”.

Statul a luat în calcul și majorarea salariilor de bază ale personalului Direcției generale de control financiar preventiv, autoritate din cadrul Ministerului Finanțelor care se ocupă cu coordonarea și reglementarea controlului financiar preventiv pentru toate entitățile publice, cu până la 25 la sută, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului.

Citit 646 ori Ultima modificare Luni, 14 Noiembrie 2022 13:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.