Niculae Bădălău a fost revocat din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi

Niculae Bădălău a fost revocat din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parlamentarii l-au demis, luni, pe Niculae Bădălău din funcția de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, după ce fostul parlamentar PSD a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită.

În urma solicitării USR și PSD privind revocarea din funcţia de vicepreşedinte a lui Niculae Bădălău, comisiile reunite de Buget-finanţe au adoptat un raport prin care au cerut plenului revocarea acestuia din funcție. Astfel, cu 308 voturi pentru și o abținere, fostul lider al PSD Giurgiu a fost demis din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi.

Demiterea lui Bădălău are loc în contextul în care, în urmă cu o săptămână, fostul senator PSD a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Bădălău şi-a preluat mandatul la Curtea de Conturi în octombrie 2020.

Citit 664 ori Ultima modificare Luni, 05 Decembrie 2022 16:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.