ASF propune revenirea la tarifele RCA din urmă cu un an

ASF propune revenirea la tarifele RCA din urmă cu un an
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune practicarea pentru o perioadă de 6 luni a tarifelor de primă RCA din martie 2022, proiectul de act normativ urmând să fie transmis luni Ministerului Finanţelor ca autoritate competentă în materia reglementării, a declarat, sâmbătă Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Generale Asigurări din ASF. Acesta a precizat că în cazul în care în acest an tarifele sunt mai mici decât cele din 2022 atunci se va merge pe varianta prețului mai mic.

„În urma analizelor de impact efectuate de ASF, având în vedere discuţiile cu principalii asiguratori din piaţă, pentru stabilizarea pieţei, şi pentru a veni in întâmpinarea consumatorilor, propunerea noastră este de practicare pentru o perioadă de 6 luni, a tarifelor de primă RCA din martie 2022. În acest sens autoritatea a aprobat în şedinţa Consiliului ASF Proiectul de act normativ pe care îl va transmite luni Ministerului Finanţelor ca autoritate competentă în materia reglementării. De precizat că, prin excepţie, în cazul în care tariful pe primă oferit este mai mic în 2023, atunci se va alege cel mai mic tarif. Pe lângă această măsură, şi pentru a ajuta în final consumatorii, ASF va discuta şi propune renunţarea la taxa percepută societăţilor de asigurare pe primele brute încasate din RCA”, a declarat Valentin Ionescu, pentru Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, a declarat, încă de săptămâna trecută, că Autoritatea ia în calcul plafonarea tarifelor RCA, în vederea protecţiei consumatorilor.

Citit 439 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Martie 2023 20:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.