APIA primește cereri pentru compensare în sectorul cereale

APIA primește cereri pentru compensare în sectorul cereale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat, luni, potențialii beneficiari că, până pe 11 mai inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului financiar pentru producătorii agricoli din sectorul cereale. Această schemă are ca obiectiv compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli pentru depozitarea în spaţii proprii sau în custodie la terţi a cantităţilor de grâu obţinute din producţia proprie a anului 2022 şi înregistrate în aceste spaţii la data de 1 februarie 2023.

Documentele ce însoțesc cererea de acordare sunt: în cazul depozitării la terţi, copia contractului de depozit custodie temporară şi prestări servicii, încheiat între deponentul producător agricol şi depozitar, certificată prin semnătură purtând sintagma "conform cu originalul", copie a documentului de coordonate bancare, în condiţiile în care acestea sunt diferite faţă de cele înscrise în cererea unică de plată 2022, copiile documentelor de identificare existente la dosarul cererii unice de plată depuse la APIA pentru anul de cerere 2022, în cazul în care nu sunt modificate, declaraţie pe propria răspundere în cazul producătorilor agricoli persoane fizice, prin care se susţine situaţia privind stocul de grâu la data de 1 februarie 2023.

Cuantumul unitar al grantului se exprimă în lei/tonă şi se calculează prin raportarea sumelor alocate la cantităţile totale depozitate stabilite şi comunicate de către APIA ca fiind eligibile la plată, după verificarea solicitărilor. Resursele financiare totale alocate sunt echivalentul sumei de 20,1 milioane de euro și se asigură jumătate prin finanţare externă nerambursabilă, iar restul de la bugetul de stat.

Citit 445 ori Ultima modificare Luni, 24 Aprilie 2023 21:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.