Guvernul a găsit bani pentru unii bugetari

Guvernul a găsit bani pentru unii bugetari
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cu mii de protestatari pe străzile Capitalei. Salarizare

Într-o zi cu salariați din Educație, Sănătate și Ordine Publică protestând în stradă, Guvernul a decis ca salariile de bază din ultimele două categorii să se majoreze, retroactiv, de la 1 iunie, la nivelul stabilit de Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2022, a anunţat, joi, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Potrivit sursei citate, măsura a fost luată de Executiv pentru o parte din personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar, cum ar fi statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardierii şi îngrijitoarele, care nu au atins nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă, spre deosebire de restul personalului cu studii superioare salarizat pe aceeaşi anexă, fiind astfel eliminate dezechilibrele de natură salarială din acest sector.

De asemenea, ordonanța de urgență vizează majorarea salariilor de bază pentru angajaţii din asistenţă socială. În acest sens, s-a ţinut seama de problema majoră cu care se confruntă acest domeniu, respectiv lipsa personalului de specialitate, precum şi de provocările de care s-a lovit acest sistem (pandemia COVID, criza din Ucraina, creşterea numărului persoanelor vârstnice în România sau criza forţei de muncă în domeniul asistenţei sociale şi migrarea acesteia).

Tot de la 1 iunie, cresc şi soldele şi salariile de funcţie ale personalului prevăzut în anexa nr. VI - familia ocupaţională de funcţii bugetare "Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională" din Legea-cadru nr. 153/2017 care se stabilesc, de asemenea, la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022.

Măsurile au fost luate în contextul în care printre priorităţile Ministerului Muncii se numără şi modernizarea sistemului de salarizare în sectorul public, prevăzută în Programul de Guvernare 2021-2024, care are drept scop eliminarea inechităţilor salariale, dar şi în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În paralel, Guvernul a aprobat, tot joi, o declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o "garanţie suplimentară" privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, aflat în a treia săptămână de grevă. Întrebată dacă declaraţia adoptată de Guvern este un act normativ, ministrul Educației, Ligia Deca a explicat: "Această declaraţie este un angajament guvernamental publicat în Monitorul Oficial".

Pe de altă parte, sindicatele din Educație nu renunță la protest, iar pentru vineri, 9 iunie, au anunțat un nou miting în Capitală, la care așteaptă 20.000 de participanți.

Citit 571 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.