Premierul a dispus controale la toate căminele de bătrâni

Premierul a dispus controale la toate căminele de bătrâni
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că s-a dispus un control al statului la toate căminele de bătrâni. "Am discutat cu doi miniştri, cred că se impune un control al statului român la toate căminele de bătrâni. Deja s-a dispus acest control", a declarat Ciolacu, la Berlin, unde se află într-o vizită de lucru.

Un număr de 56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în trei azile din localitatea Voluntari au fost transportaţi, marţi, de echipajele SMURD la spitale, pentru a primi îngrijiri medicale. Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate, tot marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Potrivit anchetatorilor, începând din noiembrie 2020, în judeţul Ilfov ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile. Procurorii DIICOT au solicitat miercuri Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a 24 de persoane implicate în exploatarea bătrânilor cu dizabilităţi din cele trei azile din Voluntari.

Citit 501 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iulie 2023 16:49

2 comentarii

  • postat de fara clopotei
    Miercuri, 05 Iulie 2023 22:52
    5.13.207.***
    Ce prinde pisica cu clopotei?nici un soarece .ASA si ciolacu pina ajung in contrl caminele vor fi mai tari ca hotelurile si nu vor gasi nimic iar mafioti dupa aia isi vor face iar de cap cu batrini.
    0
    0
  • postat de dan
    Miercuri, 05 Iulie 2023 21:07
    5.13.233.***
    Controalele trebuiesc sa fie dese, neanuntate si urmate de mustrari aspre .
    Dar stim cu totii ca dupa ce se limpezesc apele totul revine la "normalul" de dinainte !
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.