Valoarea tichetelor de masă va crește la 35 de lei

Valoarea tichetelor de masă va crește la 35 de lei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, luni, la Palatul Victoria, prima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, anunță news.ro. Cu această ocazie, reprezentanţii Executivului, ai sindicatelor şi ai patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă, începând cu data de 1 august 2023, la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.

În același context, şeful Executivului a precizat că vor fi luate în continuare măsuri pentru reducerea inflaţiei, astfel încât să fie închis anul cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră. "Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat, pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică", a completat Marcel Ciolacu. Consultările Guvernului cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor vor continua atât în Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, cât şi la nivelul ministerelor.

Citit 476 ori Ultima modificare Luni, 10 Iulie 2023 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.