Din Grecia, pompierii români merg și în Corsica

Din Grecia, pompierii români merg și în Corsica
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

România a trimis, marţi, în Insula Corsica un modul specializat de stins incendii de pădure, cu 20 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a transmis Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar durata misiunii este de 15 zile.

"Cei 20 de pompieri îi vor înlocui pe colegii din Slovenia, a căror revenire în ţara de origine a fost necesară pentru gestionarea inundaţiilor înregistrate în ultima perioadă. Colegii noştri vor pleca cu trei mijloace de mobilitate, iar la eventualele misiuni alocate de omologii francezi vor utiliza tehnica de intervenţie a ţării gazdă", precizează IGSU.

A fost adoptată şi o hotărâre a CNSU în acest sens, având în vedere solicitarea autorităţilor din Franța, transmisă prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională în contextul pre-poziţionării echipelor de intervenţie pe durata sezonului de vară predispus incendiilor de pădure, ca urmare a deficitului generat de imposibilitatea mobilizării modulului specializat în stingerea incendiilor de pădure din partea Sloveniei, ce urma să fie dislocat în Regiunea Corsica, fiind informat prealabil şi preşedintele Klaus Iohannis.

Intenţia de sprijin din partea României a fost transmisă pe 11 august către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene, prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin IGSU.

Citit 440 ori Ultima modificare Marți, 15 August 2023 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.