S-a deblocat programul "Casa Verde Fotovoltaice"

S-a deblocat programul "Casa Verde Fotovoltaice"
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O nouă sesiune a programului "Casa Verde Fotovoltaice", prin care vom valida potenţialii instalatori, va demara miercuri, iar firma care a dat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promis că va renunţa la proces dacă va fi validată ca instalator autorizat, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Agerpres.

"Sunt 90.000 de beneficiari, 90.000 de familii care aşteaptă Programul «Casa Verde Fotovoltaice», blocat de decizia unei instanţe de judecată, respectiv Curtea de Apel Oradea, care a suspendat acest program în urmă cu câteva săptămâni. În urmă cu câteva zile, am invitat la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor reprezentanţii companiei care au dat în judecată AFM, încercând să găsesc o posibilitate de mediere a acestui conflict. Am ajuns la o înţelegere, în sensul în care miercuri, la ora 10.00, vom deschide o nouă sesiune prin care vom valida potenţialii instalatori. Bineînţeles că se pot înscrie şi instalatori care nu au încercat să se înscrie prima dată, la fel cum se pot înscrie şi instalatori care au fost respinşi, aşa cum este cazul acestei societăţi comerciale. Am primit o promisiune a societăţii că, în măsura în care va fi validată ca instalator autorizat, va renunţa la proces, moment din care putem să sperăm că aşteptarea celor 90.000 de familii va fi mult scurtată", a precizat ministrul Mediului.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, pe 26 septembrie 2023, suspendarea programului "Casa Verde Fotovoltaice", ca urmare a hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de către unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de instituţie.

Bugetul alocat sesiunii din acest an a programului "Casa Verde Fotovoltaice", pentru care au fost validaţi 515 instalatori, este de aproape două miliarde de lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocați persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei unităţilor de cult.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.

Citit 853 ori Ultima modificare Luni, 20 Noiembrie 2023 20:01

1 comentariu

  • postat de marr
    Luni, 20 Noiembrie 2023 22:33
    86.124.203.***
    Toate ca toate , da' ...panourile Rezista la Grindina ? In ultima vreme a inceput sa Creasca in Dimensiuni(in toata Europa) .
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.