Scandal în coaliție pe tema majorării pensiilor

Scandal în coaliție pe tema majorării pensiilor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Şi militarii ar putea beneficia de majorarea plafonului lunar al pensiilor neimpozabile, de la 2.000 lei la 3.000 de lei, după ce liderul PNL, Nicolae Ciucă, i-a solicitat ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, să-i includă printre cei cărora li se aplică legea adoptată recent de Parlament, promulgată deja de preşedintele Klaus Iohannis şi valabilă de la 1 octombrie, relatează News.ro.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat, în replică, marţi, că liberalii "reacţionează la scorurile politice jenante cu care sunt creditaţi" şi "au ajuns să inventeze măsuri la care, în realitate, PNL s-a opus în Parlament", referindu-se la creşterea pragului de impozitare a pensiilor militare la 3.000 de lei.

Anunţul referitor la impozitarea pensiilor militare a fost făcut de liberalul Florin Roman, care a mai afirmat şi că parlamentarii PNL urmau să depună marţi proiectul de lege pentru "repararea greşelilor PSD din legea pensiilor, care practic au îngheţat pensiile minerilor, siderurgiştilor, ceferiştilor, ale celor cu grupe de muncă, persoanelor cu dizabilităţi, categorie de pensionari abandonaţi de PSD".

Deputatul liberal a menţionat că a avut în audienţă mai mulţi mineri, iar unul dintre ei a avut o scădere la pensie de 6.000 de lei în urma recalculării, după ce a lucrat 23 de ani în subteran.

"Legea, la momentul respectiv, spunea că vă puteţi pensiona nu la 25 de ani, cum se calculează acum punctul de referinţă, ci la 15, 17, 19, 20 de ani. În condiţiile în care au avut salarii mai mari, ei au şi contribuit cu 30% mai mult. Propunerea noastră vine să rezolve această problemă, în sensul că atunci când calculezi punctul de referinţă, trebuie să o faci pentru acei oameni la condiţiile de atunci din lege, pentru că nu e vina lor că ulterior legile s-au tot schimbat. De aici le apare această scădere, întrucât punctul de referinţă nu era aşa - 25 de ani stagiu de cotizare - ci 19 sau 20 de ani, în condiţiile în care au contribuit mai mult. Propunerea noastră este ca punctul de referinţă să fie calculat la ceea ce spunea legea la momentul respectiv, să fie de 20 ani, dacă aşa s-a pensionat atunci, pentru că aşa i-a permis legea, pentru că era beneficiar de grupă de muncă", a afirmat Florin Roman.

Preşedinte PNL, Nicolae Ciucă, i-a cerut, recent, ministrului de Finanţe ca militarii să fie incluşi între beneficiarii majorării de la 2.000 lei la 3.000 de lei a plafonului lunar al pensiilor neimpozabile acordate în baza Legii nr. 223/2015, afirmă surse liberale.

De la 1 octombrie, pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, indiferent de nivelul acestuia, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%. Până acum, nivelul era de 2.000 de lei. Măsura se aplică doar pensiilor bazate pe contributivitate, nu şi celor care au o componentă contributivă şi una necontributivă, cum este cazul pensiilor militare.

Citit 644 ori Ultima modificare Marți, 10 Septembrie 2024 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.