Social-democrații au preluat idei din inițiativele legislative ale PNL și le-au trecut în programul de guvernare, afirmă liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. "Dacă nu se va acorda votul, înseamnă că sunt doar minciuni electorale", adaugă el, citat de Mediafax.
"Am observat o tendință foarte interesantă, și anume aceea ca proiecte pe care Partidul Național Liberal le propune în procedură legislativă să fie preluate și să devină parte a programului de guvernare al PSD. Aveți aici două exemple pe care le-am selectat din acest program. Aceste două chestiuni sunt reglementate sau propuse spre reglementare în două proiecte legislative aflate în Camera Deputaților și pe care noi le-am cerut de mai multe ori pe ordinea de zi a unor comisii. Din păcate, partenerul de guvernare s-a opus", spune liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache.
Conform acestuia, cele două proiecte "preluate" de PSD vizează "impozit zero pe venit, inclusiv scutirea de asigurările de sănătate în timpul studiilor de licență și masterat" și programul Student First Company - schemă de ajutor de stat prin granturi de 50.000 de euro per beneficiar și crearea de start-up-uri în patru ani. "Sunt proiecte liberale, nu trebuie să figureze într-un program de guvernare PSD, ci trebuie doar să se acorde votul pentru aceste proiecte. Dacă nu se va acorda votul, înseamnă că sunt doar minciuni electorale", încheie Andronache.