Președintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, că nu au existat presiuni la nivelul Administrației Prezidențiale în cazul fraților Andrew și Tristan Tate, care sunt subiectul unei anchete în România și care au părăsit țara joi, cu destinația Statele Unite ale Americii. "Asupra Administrației Prezidențiale nu s-au făcut niciun fel de presiuni, nu a fost niciun contact pe această chestiune", a afirmat Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.
Fraţii Andrew şi Tristan Tate au sosit, joi dimineață, la Fort Lauderdale, Florida, la scurt timp după ce procurorii români au ridicat interdicția de călătorie legată de acuzațiile penale împotriva lor. Frații Tate sunt cercetați penal în România pentru acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, raport sexual cu un minor și spălare de bani, amintește Reuters, care adaugă că cei doi au negat toate faptele. "Nu avem niciun cazier judiciar nicăieri pe planetă", le-a declarat Andrew Tate reporterilor, în timp ce părăsea aeroportul din Florida, spunând că el și fratele său sunt nevinovați și victime ale minciunilor.
Guvernatorul Floridei, republicanul Ron DeSantis, le-a declarat reporterilor că statul său "nu este un loc în care cineva cu o asemenea conduită să fie binevenit" și că procurorul general din Florida analizează ce jurisdicție are statul pentru "a se ocupa de asta".