Cursurile în trei schimburi vor fi interzise în şcolile din România

Cursurile în trei schimburi vor fi interzise în şcolile din România
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Organizarea cursurilor în trei schimburi va fi interzisă, începând cu anul școlar 2025-2026, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Joi, 10 aprilie, ministrul a publicat pe Facebook un raport de activitate în care a subliniat că desfășurarea orelor în trei schimburi reprezintă „o problemă majoră, care afectează calitatea actului educațional”.

Deși această practică nu este foarte răspândită, Daniel David a explicat că există unități de învățământ unde, din lipsă de spațiu, au fost permise temporar astfel de excepții. Aceste situații au fost tolerate, pentru a permite continuarea activităților educaționale în condiții minime, însă nu mai sunt considerate soluții viabile pe termen lung. „Acest lucru este descurajat prin legislația actuală. Se mai acordă unele excepții doar pentru a putea derula activitatea educațională, dar sunt cazuri rare și nu reprezintă o practică răspândită în sistem. Totuși, chiar dacă sunt puține, trebuie să găsim soluții pentru a corecta această situație”, a afirmat ministrul.

Fonduri pentru toalete în școlile din mediul rural

Totodată, Daniel David a anunțat că în bugetul Ministerului Educației au fost prevăzute fonduri pentru construirea de toalete în toate școlile din mediul rural. Potrivit acestuia, se așteaptă ca, din toamna acestui an - cel târziu din primăvara anului viitor - să nu mai existe astfel de situații. „Am reușit să includem în bugetul din acest an toate unitățile școlare care încă aveau probleme cu grupurile sanitare. În formulă metaforică, erau acele ‘școli cu toaleta în curte’. Am vrut să încheiem odată pentru totdeauna această problemă, deoarece mereu apăreau noi cazuri. Am cerut inspectorilor o analiză riguroasă, să știm exact câte școli sunt. Ulterior, am solicitat bugetul necesar, iar Hotărârea de Guvern a fost adoptată. Prin urmare, mă aștept ca, din toamnă sau cel târziu din primăvara anului viitor, această problemă să fie complet rezolvată”, a declarat ministrul. Daniel David a mai adăugat că ar fi fost „cumva penibil” ca în școli să fie introduse cele mai noi tehnologii, în timp ce toaletele să rămână în curte.

Această măsură face parte dintr-un plan mai amplu de reformă a sistemului educațional românesc, care are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de învățare și asigurarea unui cadru educațional echitabil pentru toți elevii.

Citit 693 ori Ultima modificare Vineri, 11 Aprilie 2025 18:27

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro