Românii sunt sfătuiți să-și schimbe furnizorul de energie

Românii sunt sfătuiți să-și schimbe furnizorul de energie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La 1 iulie, expiră schema de sprijin prin care prețurile la energia electrică au fost plafonate în ultimii patru ani și jumătate. În lipsa acestui sprijin, milioane de români riscă să plătească facturi dublate.

În acest context, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, recomandă consumatorilor să-și schimbe furnizorul de energie, pentru a reduce costurile. „Schimbarea furnizorului de energie și alegerea unuia cu un preț corect, competitiv pentru nevoile noastre, ne pot ajuta să avem tot confortul în casele noastre la un preț corect”, a subliniat Niculescu.

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, ANRE pune la dispoziție un comparator de tarife pe site-ul instituției. Acest instrument permite oricui să identifice rapid cele mai bune oferte disponibile, ordonate în funcție de preț.

Din fericire, competiția între furnizori pare să fi crescut. „Mai mulți au început să vină cu oferte de retenție, în încercarea de a-și păstra clienții. Le recomand să vină și cu oferte atractive pentru clienții altor furnizori”, a declarat șeful ANRE.

În privința consumatorilor vulnerabili, autoritățile pregătesc o schemă de sprijin care ar urma să ajute aproximativ 3,7 milioane de persoane. Măsura va consta în acordarea unor vouchere, iar valoarea acestora va depinde de bugetul disponibil. Pragurile de venit propuse sunt de 2.500 - 2.700 lei pentru persoanele singure și 1.700 lei pe membru de familie. „În funcție de consultările cu Ministerul de Finanțe și de disponibilul bugetar, se va stabili o anvelopă pentru această nouă formă de sprijin”, a explicat Niculescu.

Pentru consumatorii care nu se încadrează în această schemă, soluția rămâne alegerea activă a unui furnizor cu prețuri competitive. În prezent, unii furnizori au oferte de aproximativ 1 leu/kWh, semnificativ mai mici decât celelalte, care gravitează în jurul valorii de 1,5 lei/kWh.

Citit 385 ori Ultima modificare Joi, 26 Iunie 2025 17:13

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro