Două eleve de la liceul bucureştean "Jean Monnet", cercetate după ce au furat într-un club

Două eleve de la liceul bucureştean "Jean Monnet", cercetate după ce au furat într-un club
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O elevă minoră de la Liceul "Jean Monnet" este căutată de poliţişti, iar o alta este cercetată, după ce au furat un telefon mobil şi o cameră foto de la două studente, în noaptea de joi spre vineri, în timp ce se aflau într-un club din Capitală.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că furtul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de către una dintre studente, care susţinea că cele două minore au furat un telefon de la ea şi o cameră foto de la prietena ei.

Potrivit unor surse judiciare, cele două minore care au furat bunurile sunt eleve în clasa a XI-a la Liceul "Jean Monnet" din Capitală.

Surse judiciare au declarat că cele două eleve minore au petrecut cu studentele în noaptea de joi spre vineri, consumând alcool la o terasă din Centrul Vechi al Capitalei, apoi într-un club, în zona Lizeanu.

Potrivit lui Alexandru Niculae, cele două studente au descoperit lipsa telefonului mobil şi a aparatului de fotografiat la ora 3.30, în momentul în care au decis să părăsească clubul şi, suspectându-le pe cele două eleve, au alertat personalul de pază al localului.

Una dintre eleve a fost imobilizată de un bodyguard, bunurile fiind găsite asupra sa, însă a doua a reuşit să fugă.

Poliţiştii Secţiei 6 de Poliţie s-au deplasat la faţa locului, eleva prinsă şi cele două studente fiind duse la secţia de poliţie pentru audieri.

Citit 1583 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.