Maia Sandu, desemnată „Liderul mondial al anului 2025”

Maia Sandu, desemnată „Liderul mondial al anului 2025”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată „Liderul mondial al anului 2025” de publicația britanică The Telegraph. „Liderul pe care Putin nu a reușit să-l înfrângă” este titlul pe care jurnaliștii britanici l-au dat articolului despre Maiei Sandu.

„Maia Sandu este desemnată "Liderul Mondial al Anului", după ce a sfidat Kremlinul și a transformat Republica Moldova într-o linie de front a democrației europene. (…) Poate că este cel mai sărac șef de stat din lume, însă, într-un an în care decența a fost supusă unor încercări constante, Maia Sandu s-a dovedit a fi cel mai puternic apărător al acesteia”, scrie The Telegraph. Publicația mai notează, în context, că salariul lunar al Maiei Sandu este mai mic de 1.000 de lire sterline.

The Telegraph se referă şi la atacul informațional fără precedent al Federației Ruse în preajma alegerilor prezidențiale din Republica Moldova de anul trecut şi a celor parlamentare din 28 septembrie curent. Pe lângă acțiuni de dezinformare, au existat mai multe scheme de corupere electorală prin așa-zisa rețea a lui Ilan Șor, oligarh fugar, condamnat la 15 ani de închisoare pentru spălare de bani. Ca urmare a acțiunilor structurilor de drept din Republica Moldova, „gruparea lui Șor” a fost destructurată, iar acesta şi-a anunţat retragerea din politică.

Citit 453 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Decembrie 2025 15:28

1 comentariu

  • postat de Si Zelenski multumea ca a primit 50 mil de euro din rezerva statului roman
    Miercuri, 31 Decembrie 2025 17:41
    86.124.202.***
    A prostit o gramada de lume printre care si conducerea tarii sa le dea curent si gaze la pret mai mic decat plateste romanul.
    1
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro