Întoarcerea „ţarului”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doar o zi ne mai desparte de scrutinul care ar putea marca revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin. Cârcotaşii ar putea spune că, în fapt, el nici nu a fost plecat vreodată. Chiar dacă în ultimii patru ani a ocupa „doar” funcţia de prim-ministru, preşedintele rus Dmitri Medvedev a fost… ucenicul şi protejatul lui Putin. Este un fapt destul de neobişnuit în istoria Rusiei, în care foarte rar s-a întâmplat ca centrul puterii să nu fie la Kremlin.

Au fost momente în care unii chiar s-au grăbit să vadă disensiuni între Medvedev şi Putin, dar acestea, dacă au existat, nu au depăşit puterea unui foc de paie. Asta pentru că, la o adică, mai degrabă cercurile de influenţă din jurul celor două personaje au fost cele care s-au confruntat. Pe de altă parte, circumstanţele prezidenţialelor s-au schimbat. Dacă în urmă cu patru ani alegerea lui Medvedev a decurs fără incidente şi fără surprize majore, în prezent Vladimir Putin se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent.

Dar chiar şi în aceste condiţii, din punct de vedere „tehnic”, el pare a nu avea probleme majore. Sondajele de opinie îl creditează pe Putin cu un scor de aproximativ 60 de procente chiar din primul tur. Acest lucru se explică şi prin faptul că, deşi mişcările de stradă împotriva actualei puteri de la Moscova au căpătat amploare, Opoziţia nu a reuşit să genereze un lider care să poată fi un candidat cu şanse reale la Kremlin. Edificator în acest sens este că al doilea candidat ca procente este creditat reprezentantul comuniştilor, Ghennadi Ziuganov, cu un scor de aproximativ 15 la sută.

Un potenţial candidat pe placul opoziţiei ar fi miliardarul Mihail Prohorov, de orientare liberală, dar care, totuşi, a avut o evoluţie destul de timidă în faţa atotputernicului Putin. În aceste condiţii, Prohorov, creditat cu aproximativ opt la sută din voturi, poate spera cel mult la un viitor politic în ascensiune, poate la următoarele alegeri… Important este şi ce se va întâmpla după revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin.

Unii mizează pe reconsolidarea principalelor pârghii de putere,  alţii nu exclud ca viitorul preşedinte rus să elibereze treptat supapa democraţiei în scopul de a evita eventualele tensiuni sociale greu de controlat. Dar, să nu anticipăm. Ziua de mâine va fi pentru Rusia una agitată. „Ţarul” se întoarce şi spiritele la Moscova dau în clocot.

Citit 7759 ori Ultima modificare Joi, 01 Martie 2012 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.