Referendum 2012: Peste 500 de dosare privind fraude electorale

Referendum 2012: Peste 500 de dosare privind fraude electorale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) arată că sunt înregistrate peste 500 de dosare penale privind desfăşurarea referendumului. Unele din ele sunt la DNA, iar în aceste cauze nu sunt cercetate persoanele care au votat şi nu este verificat modul în care cetăţenii au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale.

Precizările au fost transmise, ieri, de PICCJ pentru ca procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.

Astfel, Parchetul instanţei supreme arată că pe rolul unităţilor de parchet din cadrul Ministerului Public s-au înregistrat peste 500 dosare penale privind desfăşurarea Referendumului din 29 iulie, iar o parte dintre acestea sunt înregistrate pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde se efectuează cercetări cu privire la comiterea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000.

"Prin cercetările derulate în aceste dosare penale nu se verifică modul în care au votat cetăţenii şi nu sunt cercetate persoanele care au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale", a precizat Ministerul Public, făcând apel la reprezentanţii celorlalte puteri să se abţină de la declaraţii care ar putea fi interpretate ca presiuni la adresa procurorilor.

Citit 851 ori Ultima modificare Joi, 16 August 2012 15:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.