Când ditamai Comisia Europeană nu ştie să numere până la câţi miniştri sunt cercetaţi de ANI, nu-i de mirare că îi mănâncă telegondolele din fonduri. Dar când un preşedinte mai contestat ca Berlusconi iese duminica-n amiaza mare să apere un raport cu inexactităţi şi aprecieri îndoielnice, e clar că CE are o problemă de credibilitate.
Comisarii europeni, cu Barroso-n frunte, sunt un fel miniştri ai Europei, numiţi, nu aleşi. Dar, ameţiţi probabil de gazele de la răsărit de UE, îşi dau şi ei cu părerea, în raportul MCV, despre cum ar trebui înfăptuită dreptatea în România:
„O preocupare majoră rămâne punerea frecventă în discuţie a deciziilor ANI. Asta în ciuda faptului că, atunci când au fost contestate, au înregistrat un record impresionant de sentinţe favorabile în procesele deschise în instanţă”.
Carevasăzică, să uităm de dreptul inalienabil la contestaţie, la justiţie. A zis inspectorul ANI că-i neagră - ce mai atâtea contestaţii, Justiţie, procese, dreptate?
Dar cu procentul acela firav, mai greu vizibil, dar existent şi neneglijabil de procese câştigate, cum rămâne, domnule Barroso?
Justiţia are şi ea un procent semnificativ de Ţundrea şi Ţigaret, închişi pe nedrept. Iar Barroso vrea să-l lase pe Mircea Diaconu, de exemplu, la mâna unor inspectori proveniţi adesea de pe linia SRI, ca vicepreşedintele ANI, Bogdan Stan?
Când ani de-a rândul s-au volatilizat fonduri într-o Grecie falimentară şi nici acum nu se poate pune punctul pe „i”-grec, încrederea oarbă în securişti te duce cu gândul la alţi comisari. Tot cu stele pe umăr, dar roşii.
Probabil că Barroso nu-l are pe Naşul în suflet, dar la purtare sigur şi-a luat nasul.
Dreptate la babaroase
