Banca Mondială: Economia României va creşte cu 1,7% în acest an şi cu 2,2% în 2014

Banca Mondială: Economia României va creşte cu 1,7% în acest an şi cu 2,2% în 2014
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Banca Mondială anticipează că economia României va creşte cu 1,7% în acest an, prognoză uşor îmbunătăţită faţă de cea prezentată cu şase luni în urmă, în timp ce estimarea pentru anul viitor a fost menţinută la 2,2%.

Astfel, BM estimează că Produsul Intern Brut al României va creşte cu 1,7% în acest an, 2,2% anul viitor şi cu 2,7% în 2015, potrivit raportului Perspective Economice Globale, publicat de instituţie.

În urmă cu şase luni, instituţia anticipa că economia românească avea să urce cu 1,6% în 2013, 2,2% în 2014 şi cu 3% în 2015.

Estimările BM pentru România sunt apropiate de cele ale guvernului, FMI şi Comisiei Europene.

CE anticipează că economia României va creşte cu 1,6% în acest an, în linie cu estimările FMI şi ale guvernului, şi cu 2,2% anul viitor. FMI estimează o creştere de 2% pentru 2014.

Banca Mondială a revizuit în scădere prognoza de creştere economică globală pentru acest an, de la 2,4% la 2,2%, după încetinirea dinamicii economiilor emergente, precum China şi Brazilia, în timp ce recesiunea din Europa continuă pe fondul măsurilor de austeritate şi crizei de încredere.

Pentru zona euro, instituţia estimează o contracţie de 0,6% în acest an, în timp ce prognozele pentru SUA şi Japonia au fost îmbunătăţite datorită măsurilor de stimulare monetară şi fiscală a economiei adoptate de guvernele şi băncile centrale din aceste ţări.

Citit 533 ori Ultima modificare Joi, 13 Iunie 2013 12:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.